Lagarde: Şi sectorul public ar putea participa la reducerea datoriei greaceşti

Este posibil să fie nevoie ca şi sectorul public să participe la restructurarea datoriei greceşti, dacă reducerea pe care ţara o negociază cu deţinătorii privaţi de obligaţiuni greceşti nu va fi suficientă pentru ca datoria Greciei să devină sustenabilă, a declarat, miercuri, şefa FMI, Christine Lagarde. 
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 16:43

Vorbind despre sectorul public, Lagarde s-a referit – în principal – la Banca Centrală Europeană care are în portofoliul ei obligaţiuni greceşti de stat în valoare nominală de cel puţin 45 de miliarde de euro care, în prezent, sunt exceptate de la PSI (programul prin care investitorii privaţi participă la radierea a 50% din valoarea obligaţiunilor greceşti pe care le deţin n.trad.), scrie Rador.ro

 

„Echilibrul dintre participarea sectorului privat şi a celui public este o chestiune îngrijorătoare”, a declarat Lagarde ziariştilor, la Paris, potrivit agenţiei Reuters, răspunzând întrebărilor cu privire la eventualitatea reducerii valorii obligaţiunilor greceşti deţinute de BCE. „Dacă nu va exista o renegociere suficient de mare cu privire la nivelul datoriei greceşti deţinute de sectorul privat, atunci sectorul public care deţine datorie greacă va trebui să participe şi el la efort” a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare a nu afecta momentan piața locală unde compania nu are în plan deschideri......
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Compania finlandeză de tehnologie Capalo AI, specializată în optimizarea și tranzacționarea sistemelor de stocare a ...