CNADNR a scos la licitaţie un tronson de 8,7 km al Autostrăzii Transilvania

CNADNR vrea să contracteze lucrări de proiectare şi construcţie a unui tronson de 8,7 kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Gilău şi Nădăşelu (Cluj), proiectul având o valoare estimată cuprinsă între 316,7 milioane lei (73,1 milioane euro) şi 348,3 milioane lei (80,4 milioane euro), fără TVA.
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 17:16

Contractul vizează proiectarea şi construcţia Autostrăzii Transilvania pe sectorul 3a, Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti (25,5 km), tronsonul 3a1 km (8,7 km).

 

Termenul pentru finalizarea contractului, finanţat de la bugetul de stat, va fi de şase ani de la data atribuirii, potrivit unui anunţ al CNADNR.

 

Constructorul va fi selectat prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 21 martie 2012.

 

Proiectul este estimat la 316,7 milioane lei fără TVA, iar valoarea totală estimată a contractului, incluzând şi eventuale lucrări/ servicii similare, este de 348,3 milioane lei, fără TVA.

 

„Ofertantul îşi va intocmi propunerea financiară raportându-se la valoarea estimată a contractului şi nu la valoarea estimata totală, care include şi eventualele lucrări/servicii similare ce pot apărea pe parcursul implementării contractului”, se arată în anunţ.

 

Proiectul Autostrăzii Transilvania a început în 2004, cu semnarea unui contract de 2,2 miliarde euro pentru construcţia a 415 kilometri, dar porţiunea realizată până în prezent cu finanţarea statului depăşeşte cu puţin 10% din traseul total.

 

Pentru un tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect.

 

În toamna lui 2011, Guvernul a decis ca lucrările să fie continuate de compania americană Bechtel numai pe tronsoanele deja începute, reprezentând 118 kilometri din totalul celor 415 kilometri, iar restul tronsoanelor să fie scoase la licitaţie pentru a obţine şi finanţare europeană, conducerea Ministerului Transporturilor evitând însă să avanseze un termen de finalizare a întregii autostrăzi.

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare a nu afecta momentan piața locală unde compania nu are în plan deschideri......
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Compania finlandeză de tehnologie Capalo AI, specializată în optimizarea și tranzacționarea sistemelor de stocare a ...