România a încheiat anul 2011 cu un deficit bugetar de 4,35% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat în anul 2011 s-a încheiat cu un deficit de 23,8 miliarde lei, respectiv 4,35% din PIB, faţă de un deficit anual prevăzut de 23,9 miliarde lei, respectiv 4,37% din PIB, a informat Ministerul Finanţelor Publice.
Economica.net - J, 26 ian. 2012, 17:26

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 181,6 miliarde lei, au fost cu 7,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

 

La principalele venituri fiscale s-au înregistrat creşteri semnificative faţă de anul precedent, respectiv la taxa pe valoare adăugată, cu 22,1%, impozitul pe venit cu 6,2%, contribuţii de asigurări sociale cu 10,8%.

 

La nivelul administraţiilor locale au crescut atât veniturile din impozite şi taxe pe proprietate cu 4,7% faţă de anul precedent, cât şi veniturile nefiscale cu 26,3%.

 

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate din resurse publice au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 205,4 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 1,5% faţă de anul precedent.

 

Creşterea s-a înregistrat în principal la proiectele finanţate din fonduri UE, cu 47% mai mari faţă de anul 2010 şi dobânzi cu 22,1 %.

 

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au majorat cu 7,5% faţă de anul precedent, datorită plăţilor pentru servicii medicale şi medicamente. Cea mai mare creştere s-a înregistrat la bugetele locale (12,7%) ca urmare a preluării spitalelor de către administraţiile locale.

 

Sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului precedent au fost cheltuielile de personal (-10,1%), subvenţii (-4,9%) şi asistenţă socială (- 0,9%).

 

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 37,8 miliarde lei, faţă de 33,7 miliarde lei înregistrate pe anul precedent.

 

Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a înregistrat în cursul anului 2011 venituri în sumă de 15 miliarde lei, la care s-au adăugat subvenţii de la bugetul de stat în sumă de 2,2 miliarde lei şi subvenţii din venituri proprii prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice în sumă de 0,6 miliarde lei.

 

Cheltuielile Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate au fost în sumă de 17,8 miliarde lei, cea mai mare parte reprezentând plăţi pentru produse farmaceutice şi materiale sanitare (6,9 miliarde lei) şi servicii medicale contractate cu spitalele şi alţi furnizori de servicii (9,6 miliarde lei).

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare a nu afecta momentan piața locală unde compania nu are în plan deschideri......
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, vicepreședinte ANRE
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă ar trebui menținută în producție până trecem iarna – Gabriel Andronache, ...
Păstrarea în funcțiune a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă pentru încă trei luni anul viitor, până ...
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a mai vândut nimic
Se oprește morișca scumpirii energiei electrice? CE Oltenia a plusat la preț pentru energia cu livrare în 2027, dar n-a ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, nu a mai reușit ...
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Un nou jucător european vine în România pe piața bateriilor de stocare
Compania finlandeză de tehnologie Capalo AI, specializată în optimizarea și tranzacționarea sistemelor de stocare a ...