Saxo Bank: Inflaţia se întoarce, impactul principal va fi în China

Inflaţia 'se întoarce', iar impactul principal se va simţi în China, sub forma reducerii consumului, pentru că preţurile mici la export i-au 'ţinut' în joc pe exportatorii americani cu preţuri şi mai mici, susţine Steen Jakobsen, economist şef Saxo Bank.
Economica.net - mie, 19 oct. 2016, 10:34
Saxo Bank: Inflaţia se întoarce, impactul principal va fi în China

‘Asta va însemna un yuan mai slab, aşteptări mai pronunţate de inflaţie aici, apoi la nivel global, ceea ce este, până la urmă, sfârşitul clasic al acestei serii de reacţii şi confirmă principala mea teorie macro: Suntem martorii unei schimbări masive de paradigmă macro, de la ‘bani uşori’ pe timpul recesiunii, la ‘bani din elicopter”, apreciază Jakobsen.

În opinia sa, China a jucat un rol important în dezinflaţia la nivel global, iar lumea se pregăteşte de inflaţie, în pofida unei relaxări cantitative masive.

‘Mai departe, va fi esenţial să înţelegem de ce preţurile în scădere ale Chinei au menţinut starea de ‘să ne prefacem şi să amânăm’, cu atât mai mult cu cât preţurile de import din ţări cu deficit net ca SUA, Marea Britanie, Africa de Sud, s-au prăbuşit, făcând loc echilibrării şi chiar îmbunătăţirii puterii de cumpărare, într-un context cu creştere şi câştiguri reduse. Dacă va fi confirmat, acest trend va fi vestitorul grijilor legate de inflaţie. Pentru mine, e un alt semn al sfârşitului acestui ciclu – aşa cum spunea Albert Edwards, e aproape un ‘clasic’ să vezi cum inflaţia se transformă în… recesiune – când preţurile ating un vârf la care nu mai pot atrage nicio cerere’, a afirmat analistul Saxo Bank.

Proiecţia macro generală a Saxo Bank arată că Q4 2016 şi Q1 2017 vor aduce înăsprirea politicilor monetare, combinat cu creşterea dobânzii Fed în decembrie – acesta va fi vârful de putere al USD şi a slăbuţei creşteri economice din Q4.

‘În 2017/Q2-Q3, vom vedea primele semne de recesiune în SUA – asta, desigur, va coincide cu un nou ciclu electoral în întreaga lume. Alegătorii se vor duce la urne în Italia, SUA, Olanda, Franţa şi Germania – aşa că luaţi-vă gândul de la sprijin fiscal în această perioadă. Incertitudinea va fi la ordinea zilei. Puţină lume în piaţă mai crede că doar acum o săptămână Banca Japoniei a schimbat melodia de la ‘să tăcem chitic, e bine pe termen lung’ la ‘hai să aruncăm bani din elicopter’. Aş spune că este cea mai importantă schimbare de politică de când a început marea criză financiară. Noua ţintă de inflaţie de 0% pe 10 ani anunţată de Guvernul nipon echivalează cu deschiderea uşii din spate pentru crearea unui nou deficit fiscal prin această metodă de aruncat bani în piaţă. A fixa ţinta la 0% este a da mână liberă premierului Abe să creeze cât deficit pofteşte. Japonia rămâne liderul experimentelor economice şi de politici monetare – observaţi cum Fed-ul, Banca Angliei şi BCE rămân ani de zile în urma ei. Noua direcţie va fi urmată în răspuns şi de politicile Europei şi SUA, când 2017 ne va duce direct într-o criză economică şi financiară, din moment ce răspunsul monetar ‘tip Greenspan’ a ieşit complet din uz’, susţine economistul şef al Saxo Bank.

Te-ar mai putea interesa și
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă în investiţii, finanţe, consultanţă strategică şi antreprenoriat. În......
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
Senatorul american Lindsey Graham a lăsat "un mare gol" după decesul său subit, a afirmat duminică preşedinta Comisiei ...
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
INHGA: Cod galben de inundaţii în 10 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, până luni la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ...
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producţia de motorină a Rusiei a scăzut la un nivel echivalent cu doar 65% din consumul mediu sezonier, după ce atacurile ...