Cea mai veche bancă din lume închide din sucursale şi face concedieri, pentru a evita falimentul

Al treilea grup bancar italian, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA (BMPS), intenţionează să concedieze 2.600 de angajaţi, să închidă 500 de sucursale şi să vândă credite neperformante, într-o încercare de a convinge investitorii să participe la majorarea de capital, esenţială pentru supravieţuirea BMPS, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mar, 25 oct. 2016, 06:50
Cea mai veche bancă din lume închide din sucursale şi face concedieri, pentru a evita falimentul

Obiectivul celei mai vechi bănci din lume este obţinerea unui profit anual de 1,11 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari) în 2019. Acţionarii se vor întâlni în 24 noiembrie pentru a aproba planul ce prevede majorarea capitalului cu cinci miliarde de euro, se arată în comunicatul publicat marţi de Monte Paschi.

Noul director general Marco Morelli încearcă să-i convingă pe acţionari că banca se poate redresa prin vânzarea unora din creditele neperformante în valoare de 28 de miliarde de euro (30,5 miliarde de dolari) şi prin reorganizare internă.

BMPS este în criză de mulţi ani, din cauza achiziţiilor dezastruoase, a pierderilor provocate de tranzacţiile cu derivate şi a nivelului ridicat al creditelor neperformante. A fost banca cu cele mai slabe rezultate la recentele teste de stres derulate de BCE iar din 2008 a avut nevoie de majorări succesive de capital pentru a evita falimentul.

Anul acesta, acţiunile băncilor băncilor italiene au înregistrat scăderi semnificative la Bursa de la Milano, din cauza problemelor provocate de portofoliile lor de credite neperformante.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna iunie 2026, cu o medie de 3,45 milioane de angajaţi şi o creştere cu......
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Alertă alimentară în România. Cea mai vândută îngheţată din România, vizată de o retragere din magazinele LIDL
Un lot de îngheţată Gelatelli comercializat în magazinele Lidl este retras de pe piaţă, întrucât nu poate fi exclusă ...
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme ...
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...