CCR despre Legea dării în plată: Instanţele vor fi obligate să verifice condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii

Potrivit sursei citate, CCR precizează că a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

‘Aşadar, instanţele judecătoreşti în faţa cărora au fost introduse acţiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii şi să o aplice. Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituţională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menţionate de art. 11 din Legea nr. 77/2016 se referă şi la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr. 287/2009 (noul Cod civil), instanţele judecătoreşti vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 şi cu precizările aduse de Curtea Constituţională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I’, se arată în comunicatul CCR.

Conform sursei citate, în esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Verificarea acestor condiţii revine, în fiecare caz, instanţei judecătoreşti care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunţând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor.

‘În examinarea constituţionalităţii prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, Curtea a avut în vedere necesitatea respectării prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea legii, precum şi cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Accesul părţilor din contractele respective la o instanţă judecătorească este absolut necesar având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi’, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Curtea precizează că declararea ca neconstituţională a sintagmei ‘precum şi din devalorizarea bunurilor imobile’ din Legea nr. 77/2016 a avut în vedere, în esenţă, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, şi nu bunuri imobile.

Totodată, potrivit comunicatului, soluţia adoptată de Curtea Constituţională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.

‘De aceea, instanţa de contencios constituţional a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Art. 3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluţionarea cauzelor, condiţie impusă de art. 29 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale’, se mai notează în comunicat.