Iniţiativa cetăţenească pentru modificarea Constituţiei, raport favorabil în comisiile senatoriale de specialitate

Comisia juridică şi cea pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor CEDO din Senat au întocmit, marţi, în unanimitate, un raport comun favorabil iniţiativei cetăţeneşti privind revizuirea Constituţiei.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 11:18
Iniţiativa cetăţenească pentru modificarea Constituţiei, raport favorabil în comisiile senatoriale de specialitate

La recomandarea Consiliului Legislativ, iniţiativa a fost completată, prin amendament, cu un nou articol potrivit căruia ‘revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151, alin.3 din Constituţia României, republicată’.

Consiliul Legislativ motivează recomandarea înaintată celor două comisii prin faptul că, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, printr-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare prin referendum a revizuirii Constituţiei.

Iniţiativa cetăţenească, care vizează modificarea articolului 48, alin. 1 din Constituţie (‘Familia’), stipulează că ‘familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor’. Actualul text al Constituţiei se referă la căsătoria dintre soţi.

Romaniţa Iordache, vicepreşedinte al organizaţiei ACCEPT, a susţinut că problema majoră, în opinia sa, este reprezentată de dorinţa de a organiza un referendum pe tema revizuirii Constituţiei în ziua alegerilor parlamentare.

‘Cel mai trist este faptul că senatorii nu înţeleg că permiţând referendumul duc la poluarea alegerilor şi la deturnarea întregului proces electoral în următoarele luni, ceea ce ne strică pe noi ca societate. (…) O să fim afectaţi fiecare dintre noi atunci când, în loc să discutăm programe electorale, vom discuta despre ce fac homosexualii, ce se întâmplă cu copiii, dacă se adoptă sau nu. Ca jurist, susţin lipsa de oportunitate a referendumului de vreme ce prevederile din Codul Civil sunt extrem de explicite şi definiţia propusă este una extrem de restrictivă. Noi nu vorbim despre definirea căsătoriei ca fiind între femeie şi bărbat, ci despre definiţia familiei, deci apare o restrângere a dreptului la viaţă de familie’, a declarat Iordache, după întocmirea raportului comun.

Ea a adăugat că Biserica se ocupă de căsătorie ca taină religioasă şi nu de căsătoria civilă, fiind vorba astfel de două instituţii diferite.

‘De fapt, referendumul este despre felul în care definim instituţiile civile ale statului, dintr-o perspectivă religioasă, dacă România mai este sau nu un stat secular’, a spus Romaniţa Iordache.

În opinia sa, nu a existat o dezbatere reală în şedinţa celor două comisii senatoriale reunite.

‘Practic a fost un act de bifat procedura. Nu au existat întrebări punctuale, nu a existat o analiză a impactului, iar încercarea noastră de a prezenta argumente juridice, care decurg din sociologia familiei şi din analiza societăţii româneşti, a fost privită cu indiferenţă şi, oarecum, aroganţă’, a adăugat ea.

Senatul dezbate, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa cetăţenească semnată de circa trei milioane de români cu drept de vot.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...