Iulian Tameş revine la Dinamo: a semnat un contrcat până în vară

Mijlocaşul Iulian Tameş, de trei ori campion cu Dinamo, a semnat un contract până în vară cu formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, anunţă site-ul oficial al clubului.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 10:41

Iulian Tameş doreşte să îşi încheie cariera la Dinamo, cu care a cucerit trei titluri de campion (2002, 2004, 2007) şi trei Cupe ale României (2001, 2003, 2004). „Mă bucur că revin la Dinamo. Îmi doresc să câştig încă o dată campionatul în Ştefan cel Mare, nimic nu se compară cu această bucurie pentru toţi suporterii dinamovişti. Titlul de campion este cel mai frumos moment din cariera unui fotbalist. Sunt convins că pot ajuta echipa să câştige acest campionat şi să revină în fruntea fotbalului românesc. Vreau să-mi închei cariera la Dinamo!”, a declarat Tameş.

Tameş, care a jucat până acum la FC Timişoara, se va alătura vineri lotului dinamovist, în cantonamentul de la ‘Papillon Belvil’ din Belek (Antalya).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea ...
Constructorii turci din asocierea Mapa - Cengiz au demarat lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2 Boița - Cornetu a A1 Sibiu - Pitești, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul......
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
ONRC: Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a crescut cu peste 14% în primele patru luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele patru luni din 2026 cu 14,28% comparativ ...
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentului de Justiţie al SUA aprobă preluarea Warner Bros. de către Paramount pentru 111 miliarde de dolari
Departamentul de Justiţie al SUA a aprobat vineri achiziţia studioului hollywoodian Warner Bros. Discovery de către conglomeratul ...
Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina
Vladimir Putin spune că Rusia are peste 700.000 de soldați pe frontul din Ucraina
Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir ...