Enel: Zeci de localităţi fără energie electrică în Ilfov şi Giurgiu, Capitala fără avarii majore

Mai multe localităţi din judeţele Ilfov şi Giurgiu au rămas fără energie electrică, joi noapte, din cauza ninsorii şi vântului puternic, în Capitală nefiind înregistrate avarii majore, dar există mai multe deranjamente punctuale, informează, vineri, Enel.
Economica.net - vin, 27 ian. 2012, 10:44

Echipele Enel Distribuţie Muntenia au continuat şi pe parcursul nopţii de joi spre vineri pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate de fenomenele meteorologice din ultimele zile.

Astfel, vineri dimineaţă, în judeţul Ilfov au rămas nealimentate cinci linii electrice aeriene parţial, cu 12 posturi de transformare. În cursul nopţii a fost reluată alimentarea cu energie electrică în cazul a 350 de clienţi, fiind în continuare afectaţi aproximativ 290 de clienţi.

De asemenea, în judeţul Giurgiu au rămas nealimentate total şase linii electrice aeriene şi alte şapte parţial, cu 192 de posturi de transformare, fiind afectate 39 de localităţi (zona de nord a judeţului Giurgiu – Marsa, Goleasca, Bolintin Deal, Mihai Vodă, Grădinari).

În Bucureşti nu erau înregistrate, vineri dimineaţa, avarii majore, dar există mai multe deranjamente punctuale.

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi, cordoane şi conductoare rupte, tije retezate, copaci sau crengi căzute pe liniile electrice aeriene.

Potrivi Enel, sunt mobilizate peste 70 de echipe de la Distribuţie Muntenia şi ale contractorilor pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor. În continuare, echipele Enel întâmpină dificultăţi în a ajunge la locul avariilor din cauza drumurilor greu accesibile, în unele zone.

Te-ar mai putea interesa și
Nou parc fotovoltaic mare aproape de București. ENGIE urmează să ia autorizația pentru 170 MW în Dâmbovița
Nou parc fotovoltaic mare aproape de București. ENGIE urmează să ia autorizația pentru 170 MW în Dâmbovița
Francezii de la ENGIE, care au ca țintă 1.000 MW în regenerabil în anul 2030 în România , urmeză să primească autorizația de înființare de la ANRE pentru un parc fotovoltaic de 170 MWp,......
INHGA a transmis o avertizare Cod galben de inundații pentru râuri din cinci județe
INHGA a transmis o avertizare Cod galben de inundații pentru râuri din cinci județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de inundaţii, ...
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu de la Cannes, va fi difuzat astăzi în avanpremieră în 90 de cinematgrafe din România
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu de la Cannes, va fi difuzat astăzi în avanpremieră ...
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu şi recompensat anul acesta cu premiul Palme d'Or, poate fi văzut în avanpremieră ...
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai mare transparență privind bagajele de mână
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai ...
Ţările Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de trei ore pentru întârzierea zborurilor pentru ...