Declaraţia lui Trump cu privire la interzicerea intrării musulmanilor în SUA, ştearsă de pe site-ul de campanie

Echipa lui Donald Trump a şters de pe site-ul miliardarului ales preşedinte al Statelor Unite declaraţiile pe care acesta le-a făcut pe 7 decembrie 2015 cu privire la interzicerea intrării musulmanilor în Statele Unite, relatează The Independent citat de News.ro.
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 07:38
Declaraţia lui Trump cu privire la interzicerea intrării musulmanilor în SUA, ştearsă de pe site-ul de campanie

Pagina care trimitea către declaraţia pe care magnatul în domeniul imobiliar a făcut-o cu privire la interzicerea temporară a accesului tuturor musulmanilor pe teritoriul american a fost ştearsă în noaptea de marţi spre miercuri, când milioane de alegători îl alegeau preşedinte.

Pagina respectivă conduce în prezent către cea în care miliardarul newyorkez îşi îndeamnă alegătorii să facă donaţii.

Pagina era încă accesibilă în dimineaţa alegerilor, pe 8 noiembrie, potrivit unor capturi de ecran. Este imposibil să se stabilească momentul în care pagina a fost ştearsă de pe site, scrie ziarul britanic.

Echipa de campanie a lui Trump nu a putut fi contactată, scrie ziarul.

Aceasta nu este prima dată când echipa lui Trump a făcut curăţenie pe site-urile miliardarului.

În urma unor speculaţii potrivit cărora Melania Trump nu şi-a finalizat studiile superioare, pagina cu biografia ei a fost ştearsă, iar linkul redirecţionează către informaţii despre terenurile de golf ale magnatului în domeniul imobiliar.

Trump a fost ales marţi, 8 noiembrie, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite cu votul a 279 de mari electori.

Trump a declanşat un val de proteste după ce a îndemnat, la scurt timp după atacurile teroriste de la Paris, în noiembrie 2015, să se interzică temporar musulmanilor să intre în Statele Unite până când autorităţile care examinează situaţia în domeniul securităţii îşi dau seama ce se întâmplă. Aliaţii săi însă au apărat această propunere, insistând că ea vizează „securitatea” americanilor şi nu reprezintă o discriminare pe bază de religie. Înregistrări video şi discursuri care apără interdicţia se află în continuare pe site-ul de campanie al lui Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul AUR sau la grupul AUR
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuţiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă......
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat ...
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...