Isărescu despre majorările salariale: Întrebaţi istoria. Au mai fost perioade electorale şi după alegeri s-au luat măsuri

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a evitat, din nou, să se pronunţe cu privire la impactul pe care îl va avea majorarea salariilor din sectorul public, aprobată în Parlament, asupra macrostabilităţii economice, pe motiv că actul normativ nu este încă promulgat, dar a făcut trimitere la experienţele anterioare din anii electorali, când anumite măsuri populiste au fost reversate după alegeri.
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 10:16
Isărescu despre majorările salariale: Întrebaţi istoria. Au mai fost perioade electorale şi după alegeri s-au luat măsuri

‘Întrebaţi istoria, pentru că am mai trecut prin perioade electorale şi după alegeri s-au luat anumite măsuri. Noi, ca bancă centrală, evităm să facem comentarii. (În privinţa majorărilor salariale -n.r.) să le vedem promulgate. (…) Să vă uitaţi în istorie, să vedeţi variante de a soluţiona (astfel de probleme -n.r.)’, a declarat joi Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Potrivit acestuia, impactul acestor măsuri va putea fi detaliat numai după ce va exista configuraţia bugetară pe 2017, pentru a vedea cum se vor înscrie în construcţia bugetară.

‘Bugetul pe anul viitor se va construi destul de greu. Dar noi, economiştii, discutăm pe bază de cifre, pe care în acest moment nu le avem’, a mai spus Isărescu.

Referitor la măsurile cuprinse în Codul Fiscal, programate să intre în vigoare la începutul anului viitor, respectiv reducerea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi, guvernatorul BNR a spus că o eventuală amânare a lor ar avea la bază decizii politice, pe care BNR nu are cum să le anticipeze.

În urmă cu două zile, premierul Dacian Cioloş a declarat că o abordare populistă şi electorală a politicii salariale riscă să pună în pericol adoptarea de către viitorul Guvern şi Parlament a unei legi a salarizării unitare.

‘Practic, o abordare populistă, electorală a politicii salariale, fără o analiză în spate şi fără o dezbatere publică pe acest subiect, riscă din nou, aşa cum s-a mai întâmplat, să pună în pericol pentru Guvernul şi Parlamentul care vin, oricare ar fi, să adopte şi să aplice o politică a salarizării unitare, care să pună pe baze sănătoase întreg sistemul de salarizare’, a spus Cioloş, referitor la legea de modificare a OUG 20 de către Parlament prin care s-au votat majorări salariale în Educaţie şi Sănătate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul în care compania continuă să beneficieze de creşterea bugetelor......
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Acord Grecia-Israel. Elenii cumpără cu 3 miliarde de euro un sistem multistrat de apărare aeriană
Grecia va semna luni un acord cu Israelul pentru achiziţia unui sistem multistrat de apărare aeriană, în valoare de 3 ...
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cheltuielile cu dobânzile au depăşit 40 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, una dintre "facturile dezechilibrelor ...