Comisia Europeană majorează cu 20% bugetul pentru promovarea produselor agricole europene

Comisia Europeană a adoptat strategia de promovare a produselor agricole europene în 2017 care dispune de un buget de 133 milioane de euro, în creştere faţă de 111 milioane de euro în 2016, informează un comunicat de presă.
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 12:16
Comisia Europeană majorează cu 20% bugetul pentru promovarea produselor agricole europene

Fondurile vor fi alocate pentru promovarea promovarea produselor agricole europene atât în interiorul cât şi în afara Uniunii Europene precum şi pentru găsirea de noi pieţe şi a sprijini consumul de produse UE peste hotare.

‘Extinderea programelor noastre de promovare în 2017 este importantă deoarece va ajuta la stimularea creşterii şi creării de noi locuri de muncă în sectorul agricol şi alimentar. La nivelul UE, estimăm că o creştere cu un miliard de euro a exporturilor susţine aproximativ 14.000 de locuri de muncă’, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.

Executivul comunitar precizează că un apel pentru depunere de propuneri pentru a beneficia de bugetul de promovare pe 2017 va fi lansat cel mai târziu în luna ianuarie 2017. Organizaţiile interesate pot depune cereri pentru campaniile lor, care de obicei se întind pe o perioadă de trei ani, şi care vor fi cofinanţate de CE în proporţie de 70% – 85%.

Pe lângă majorarea cu aproape 20%, de la 111 milioane până la 133 milioane de euro, bugetul pentru promovarea produselor agricole europene în 2017 include şi alte modificări precum o sumă suplimentară de 9,5 milioane de euro pentru acţiunile de promovare care vor fi gestionate direct de Comisia Europeană, 63 milioane de euro pentru programele simple de promovare pe pieţele din ţările terţe precum şi alocarea a 15 milioane de euro pentru programele de promovare destinate să crească gradul de conştientizare al agriculturii sustenabile şi rolului jucat de agricultură în combaterea încălzirii climei.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 5 milioane euro la Cluj. Rottaprint își crește capacitatea de producție
Investiție de 5 milioane euro la Cluj. Rottaprint își crește capacitatea de producție
Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și folii imprimate din România, companie de familie cu acționariat 100% local anunță investiții de......
VIDEO Autostrada Transilvania: Progres vizibil la podul în consolă de la Nădășelu, care ar putea fi gata în trei luni
VIDEO Autostrada Transilvania: Progres vizibil la podul în consolă de la Nădășelu, care ar putea fi gata în trei luni
Avans bun pe Autostrada Transilvania, anunță joi Horațiu Cosma, secretar de stat la Transporturi, care prezintă imagini ...
România e în topul sărăciei alături de Bulgaria şi Grecia – Top risc sărăcie UE
România e în topul sărăciei alături de Bulgaria şi Grecia – Top risc sărăcie UE
Anul trecut, 92,7 milioane de persoane din Uniunea Europeană (20,9% din populaţia blocului comunitar) erau expuse riscului ...
VIDEO 10 locomotive electrice și 10 locomotive pe baterii au fost modernizate de SCLR Brașov prin PNRR
VIDEO 10 locomotive electrice și 10 locomotive pe baterii au fost modernizate de SCLR Brașov prin PNRR
Societatea de Reparații Locomotive SCRL Brașov anunță joi o "etapă majoră" în modernizarea materialului rulant din ...