Isărescu: Incertitudinile fiscale şi de venituri vor trage inflaţia în sus în perioada următoare

Incertitudinile cu privire la construcţia bugetului pe anul 2017, determinate inclusiv de actele legislative adoptate sau aflate în diferite stadii ale procesului de adoptare de către Parlament, reprezintă, în opinia BNR, riscuri în sensul creşterii preţurilor de consum în perioada următoare, în timp ce contextul extern, preţurile materiilor prime şi cele administrate vor trage inflaţia în jos, susţine guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. 
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 16:38
Isărescu: Incertitudinile fiscale şi de venituri vor trage inflaţia în sus în perioada următoare

‘În ceea ce priveşte conduita politicii fiscale şi cea a veniturilor, execuţia bugetară până acum este pozitivă, dar există posibilitatea ca execuţia bugetară din cursul anului curent să difere de cea presupusă în scenariul de bază’, a explicat joi, Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Totodată, banca centrală consideră că ‘incertitudinile cu privire la construcţia bugetului pe anul 2017, determinate inclusiv
de actele legislative adoptate sau aflate în diferite stadii ale procesului de adoptare de către Parlament’ reprezintă un risc în sensul creşterii inflaţiei.

Pe de altă parte, în sensul scăderii preţurilor vor acţiona evoluţia preţurilor materiilor prime pe pieţele internaţionale (alimentare, energetice) şi dinamica preţurilor administrate, condiţionată de informaţiile disponibile, respectiv incertitudinile privind magnitudinea creşterilor preţurilor gazelor naturale şi ale tarifelor la energie electrică, dar şi extinderea cotei reduse a TVA la preţurile energiei electrice şi gazelor naturale.

În acelaşi sens, de temperare a inflaţiei, vor acţiona şi factorii externi. ‘Până acum, ţările din zona emergentă a Europei, grupă în care intrăm şi noi, au fost văzute bine de către investitorii străini. Nu sunt ţări de refugiu, precum Elveţia, dar sunt ţări privite cu ochi buni de investitori. Aici este important, mai puţin noi, mai puţin decât polonezii, desigur, mai puţin decât ungurii, depindem de sentimentul investitorilor străini cel puţin pe partea de deţineri de titluri de stat de către nerezidenţi. Schimbarea sentimentului aici, când ai miliarde de lei în titluri deţinute de către investitorii străini (…) dacă apare un debalans pe termen scurt, se poate schimba extrem de brusc, în zile sau uneori chiar ore, raportul cerere-ofertă pe piaţa valutară cu impact asupra cursului’, a subliniat Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe Booking. Care sunt cele mai populare destinații
Peste 20.000 de apartamente şi case de vacanţă din România sunt listate pe platforma Booking.com, iar printre cele mai populare destinaţii pentru acest tip de cazare se numără Bucureştiul,......
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București temperatura va fi caldă duminică, iar de luni urmează o răcire accentuată
Prognoza ANM: Ploi în toate regiunile din țară, lapoviță și ninsori la munte de duminică până marți. În București ...
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de ...
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare falsă către poliție
Anthropic raportează că unul din modelele sale de inteligență artificială a acționat independent și a făcut o sesizare ...
Un model de inteligenţă artificială al companiei Anthropic a transmis o sesizare falsă referitoare la o crimă prin intermediul ...
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire ...