Firea declară că nu vizează funcţia de premier

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD, a declarat vineri că nu vizează funcţia de premier şi că vrea să îşi ducă mandatul de edil la capăt.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 16:36
Firea declară că nu vizează funcţia de premier

‘Sub nicio formă nu vizez această funcţie. Vreau să îmi duc 100% mandatul la bun sfârşit, mandatul de primar general. Aşa cum dumneavoastră aţi sesizat foarte corect, sunt lucruri foarte multe şi grele de făcut în Bucureşti şi dacă şi eu îi voi dezamăgi pe bucureşteni şi după ce mi-au dat încrederea (…) plec la Palatul Victoria sau în altă parte, eu cred că va fi rău pentru toată clasa politică şi pentru imaginea şi credibilitatea noastră în general’, a precizat Firea la DC News.

Ea a menţionat că PSD intenţionat nu a dorit să prezinte propunerile de candidaţi pentru postul de prim-ministru.

‘Noi am spus că trebuie să respectăm o cronologie, şi anume să aibă loc alegeri libere, să vedem rezultatul votului, să mergem în Parlament să socotim cine are majoritatea şi, dacă ne ajută Dumnezeu şi românii, să avem noi împreună cu ALDE, venim cu siguranţă cu propunerea de prim-ministru, vorba preşedintelui (PSD – n.r.) Liviu Dragnea, o să fie un bărbat arătos şi deştept şi nu era normal să venim cu o propunere şi să fie tocat acel om de dimineaţa până seara, în loc să punem în valoare programul’, a menţionat Firea.

Ea a subliniat că PSD are programul, iar PNL un om. ‘Noi avem programul şi dovada că, atunci când am condus, am condus bine şi pentru oameni, nu pentru noi, iar ei au un om, un om (în legătură cu – n.r.) care, vă rog să mă credeţi, la nivel personal nu am absolut niciun resentiment sau nu am absolut nicio problemă de acest ordin, dar la nivel profesional şi moral îi fac reproşuri premierului că ne-a minţit anul trecut (…) ne-a spus, sub cuvânt de onoare, că nu va rămâne la Palatul Victoria după alegeri, că ne roagă să îi dăm votul pentru un mandat scurt’, a spus primarul general.

Firea e de părere că PSD are de partea sa doar simpatia publicului şi programul de guvernare, iar PNL aproape totul – Preşedinţia, Guvernul, premierul, miniştri, aparatul guvernamental.

Întrebată dacă la un moment dat crede că ar putea câştiga alegerile prezidenţiale, ea a menţionat că nu o interesează o candidatură în 2019.

‘Sunt un om care a lucrat în presa economică peste 20 de ani, cred că am calităţi administrative şi niciodată nu mi-am pus problema unei cariere la vârf, viaţa m-a pus în această situaţie, ca la finalul mandatului de senator să îl întrerup şi să intru în competiţia pentru alegerile locale, niciodată nu mi-am făcut eu un plan din a urca pe această scară (…). Nu mă interesează o candidatură în 2019 sub nicio formă la alegerile prezidenţiale, pentru că eu vreau să îmi închei mandatul 100%’, a spus Firea.

Te-ar mai putea interesa și
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite în Europa începând de luna viitoare
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite ...
Reducerea livrărilor de combustibili în urma războiului din Orientul Mijlociu va fi resimţită de luna viitoare în Europa, a declarat miercuri ministrul austriac al Economiei, Wolfgang......
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătorul licitației pentru contractul de furnizare ...
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost ...
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...