Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat telefonic despre o ‘cooperare constructivă’

Preşedintele rus Vladimir Putin şi viitorul preşedinte american Donald Trump au discutat luni, la telefon, despre viitoarea lor relaţie şi au căzut de acord asupra unei 'cooperări constructive', a informat Kremlinul. A fost prima convorbire a celor doi după ce Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, din 8 noiembrie.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 21:46
Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat telefonic despre o 'cooperare constructivă'

Anunţul oficial preluat de Reuters precizează că cei doi lideri au convenit să păstreze contactul telefonic şi să încerce să se întâlnească faţă în faţă cât mai curând.

Putin şi Trump intenţionează să-şi ‘unească eforturile de combatere a terorismului internaţional şi a extremismului’ şi au subliniat ‘importanţa creării unei baze solide pentru relaţiile laterale, în special prin dezvoltarea componentei comerciale şi economice’, a mai declarat preşedinţia rusă. Potrivit comunicatului, cele două ţări trebuie să îşi reia ‘cooperarea pragmatică, în avantajul ambelor părţi, care ar trebui să aibă în vedere interesele ambelor ţări, precum şi stabilitatea şi securitatea întregii lumi’.

Staff-ul lui Donald Trump a anunţat într-un comunicat că Putin a sunat pentru a-l felicita pe preşedintele ales, care a replicat că aşteaptă o relaţie puternică şi durabilă cu Rusia şi cu poporul rus.

Trump îşi va începe mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie anul viitor, când Barack Obama va părăsi Casa Albă. Relaţiile actualului preşedinte american cu liderul de la Kremlin au devenit tot mai tensionate în ultimii ani, pe fondul unor crize cum ar fi cele din Siria şi Ucraina, adaugă Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...