Ministrul rus al economiei a fost arestat pentru mită

Ministrul rus al economiei, Alexei Uliukaev, a fost arestat sub acuzaţia de a fi primit peste două milioane de dolari mită, a anunţat marţi Comitetul de Investigaţii de la Moscova. 'Uliukaev a fost arestat azi-noapte, imediat după un interogatoriu', a informat Comitetul, citat de Reuters.
Economica.net - mar, 15 nov. 2016, 05:07
Ministrul rus al economiei a fost arestat pentru mită

Potrivit acuzaţiilor, ministrul ar fi primit mită pentru o evaluare ‘pozitivă’ în urma căreia compania petrolieră cu capital majoritar de stat Rosneft a achiziţionat cu aproximativ cinci miliarde de dolari, în octombrie, 50% din acţiunile Bashneft din Republica Başkiria, parte a Federaţiei Ruse.

Comitetul pentru Investigaţii este subordonat direct preşedintelui Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat agenţiei TASS, preluate de Reuters, că acuzaţiile la adresa lui Uliukaev sunt grave şi ‘numai o instanţă va putea decide’.

Te-ar mai putea interesa și
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul AUR sau la grupul AUR
Siegfried Mureşan: Sunt pregătit să avem o discuţie francă, deschisă şi cu colegii de la PSD. Nu voi merge la sediul ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuţiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă......
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat ...
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...