Primăria Capitalei va oferi 500 de lei lunar pentru chiria studenţilor care oferă ajutor pensionarilor

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, că studenţii care locuiesc în gazdă la persoane vârstnice şi le ajută pe acestea să procure hrană şi medicamente, dar şi cei care oferă meditaţii unor elevi vor putea beneficia de o sumă de 500 de lei din partea Primăriei în vederea achitării chiriei.
Economica.net - mar, 15 nov. 2016, 10:16
Primăria Capitalei va oferi 500 de lei lunar pentru chiria studenţilor care oferă ajutor pensionarilor

Ea a făcut aceste precizări în contextul în care consilierii generali ai Capitalei au aprobat o hotărâre privind implementarea programului ‘Parteneriat între generaţii în Municipiul Bucureşti’, în baza căruia primarul general va desemna componenţa unei comisii care va pregăti cadrul juridic necesar aplicării acestor măsuri. Comisia va fi formată din cinci sau şapte membri.

‘Există două paliere ale acestui proiect de hotărâre, deci două posibilităţi prin care studenţii aplicanţi pot să beneficieze de această bursă din partea municipalităţii. Primul palier se referă la relaţia dintre student şi un cetăţean senior la care locuieşte în gazdă, sub confirmarea acestui cetăţean senior că studentul îl ajută în procurarea de medicamente, de alimente de strictă necesitate, precum şi o dată pe săptămână – ajutor pentru deplasarea la o activitate, la prieteni sau la un spectacol. (…) Cel de-al doilea palier se referă la relaţia dintre student şi o familie care are copii elevi, dar care nu are posibilitatea unor cursuri sau unei pregătiri suplimentare faţă de ceea ce se predă la şcoală. Studentul va primi această bursă din partea Primăriei dacă va prezenta acest acord, cu semnătură, confirmarea din partea familiei că a predat acele ore de două ori pe săptămână, câte două ore’, a explicat edilul general.

Gabriela Firea a menţionat că poate fi vorba de predarea unor meditaţii privind limbi străine, limba română, matematică, IT, dar şi alte discipline. Formularul tip pentru studenţii interesaţi de acest program se va găsi pe internet.

Edilul general a adăugat că propunerea a venit din partea mai multor asociaţii studenţeşti, dar şi că bugetul total destinat acestui program va putea fi estimat abia după evaluarea tuturor aplicanţilor. Programul va fi derulat prin Centrul Comunitar de Servicii Integrate pentru Tineret al Municipiului Bucureşti. În Capitală există 170.353 de studenţi, dintre care 130.475 urmează cursurile unei facultăţi de stat, a mai precizat Gabriela Firea.

Ea a anunţat, totodată, că în perioada următoare va prezenta un proiect de hotărâre în baza căruia studenţii să poată beneficia de o bursă pentru participarea la cursuri de formare profesională, fără ca acest lucru să fie condiţionat de o prestaţie socială.

Matei Ţugui, consilier general USB, a propus un amendament în baza căruia atribuţiile comisiei, planul şi calendarul de acţiuni ar urma să fie aprobate prin hotărâre de CGMB, iar această comisie va informa lunar CGMB privind stadiul implementării şi rezultatele programului. Amendamentul, susţinut şi de PNL, a fost respins.

Rogin Marius, consilier PNL, a apreciat că ar trebui să existe o serie de criterii restrictive în ce priveşte beneficiarii programului, exprimând temerea că ar putea exista persoane care vor profita de o astfel de formă de ajutor social. Primarul general a declarat că Primăria va avea relaţie o directă cu toate facultăţile pentru confirmări privind situaţia şcolară a beneficiarilor.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului ...
Compania Premier Energy Group anunță numirea lui Adrian Tănase, CFA, în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație, începând cu data de 17 iulie 2026, în urma demisiei......
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota ...
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi, dedicată derulării procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi ...
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea ...