Barack Obama şi Angela Merkel au subliniat importanţa continuării negocierilor pentru TTIP

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au subliniat joi după-amiază importanţa continuării negocierilor pentru semnarea Parteneriatului Transatalantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) între Washington şi Bruxelles. Cei doi lideri au discutat la Berlin cu ocazia ultimei vizite a preşedintelui Obama în Europa, înainte de retragerea de la Casa Albă.
Economica.net - J, 17 nov. 2016, 17:29
Barack Obama şi Angela Merkel au subliniat importanţa continuării negocierilor pentru TTIP

Cancelarul Angela Merkel a susţinut că este sigură că UE şi SUA se vor întoarce într-o zi la negocierile blocate pentru acordul de liber schimb TTIP.

Aceasta a precizat că executivul german va face tot ce este posibil pentru a avea o colaborare bună cu administraţia lui Donald Trump, care s-a arătat vehement împotriva TTIP, precum şi a altor acorduri de liber schimb, inclusiv NAFTA.

De asemenea, preşedintele american a vorbit despre negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE. Obama şi-a exprimat speranţa că aceste negocieri vor avea loc într-o manieră „blândă, ordonată şi transparentă”, iar Londra şi Bruxelles-ul vor menţine o relaţie de cooperare bună chiar şi după Brexit.

Barack Obama a declarat că americanii au un interes fundamental pentru menţinerea securităţii în UE, iar în acest sens un rol crucial este jucat de NATO.

„Eu continui să cred că blocul comunitar rămâne una dintre cele mai importante reuşite politice şi economice din întreaga lume. Iar o asemenea reuşită trebuie să fie îngrijită”, a explicat Obama.

Preşedintele american şi-a exprimat speranţa că republicanul Donald Trump va putea să menţină o atitudine dură – dacă aceasta va fi necesară – faţă de Rusia şi va putea să aibă o poziţie constructivă în cooperarea dintre Washington şi Moscova.

„Pentru a soluţiona cele mai mari probleme din lumea actuală, este interesul nostru să lucrăm cu Rusia. Speranţa mea este că preşedintele ales va adopta o atitudine contructivă similară şi va descoperi zone în care putem să cooperăm cu ruşii, atunci când interesele şi valorile noastre se aliniază”, a declarat liderul SUA.

Barack Obama a spus că este important ca sancţiunile internaţionale impuse ruşilro să fie menţinute, până ce Kremlinul va implementa toate prevederile acordului de la Minsk.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele şase luni din 2026 cu 7,86% comparativ cu......
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potenţială coaliţie internaţională ...
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Indicatorii financiari ai retailerului fast-fashion Shein evidențiază o deteriorare structurală a marjelor de profit, ...