Proiectul de Lege pentru implementarea Directivei privind stocurile petroliere va fi aprobat luna aceasta de Guvern

Proiectul de Lege care prevede implementarea Directivei CE/119/2009, privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau produse petroliere, va fi promovat în această lună de Guvern, a anunţat, vineri, Ministerul Energiei.
Economica.net - vin, 18 nov. 2016, 08:40
Proiectul de Lege pentru implementarea Directivei privind stocurile petroliere va fi aprobat luna aceasta de Guvern

‘Ministerul Energiei a elaborat un proiect de lege care să transpună complet prevederile Directivei CE/119/2009, privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau produse petroliere, concomitent cu o abordare realistă a particularităţilor pieţei româneşti de produse petroliere’, se arată într-un răspuns transmis, vineri, de Ministerul Energiei, la solicitarea AGERPRES.

Potrivit instituţiei, proiectul de lege va fi promovat în această lună în Guvern, iar apoi va fi înaintat Parlamentului.

‘Astfel, se constituie toate premisele evitării procedurii de infringement’, subliniază ministerul.

Comisia Europeană a solicitat, joi, în mod oficial României să asigure implementarea şi aplicarea corectă a Directivei privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului), potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Normele UE impun statelor membre obligaţia de a menţine un nivel minim de stocuri de ţiţei şi/sau de produse petroliere, care trebuie să fie disponibile în orice moment şi care, prin urmare, oferă UE securitatea aprovizionării din resursele petroliere.

Potrivit CE, legislaţia românească actuală interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca şi garanţie pentru a obţine un împrumut. Această interdicţie ar putea face mai dificilă pentru operatorii economici îndeplinirea obligaţiei de a deţine stocuri. De asemenea, România a pus în aplicare în mod incorect normele referitoare la dreptul operatorilor economici de a-şi delega obligaţia de a menţine stocuri petroliere, precum şi pe cele privind instituirea de proceduri de urgenţă aplicabile în cazul unei întreruperi majore a aprovizionării.

Întrucât nu s-a asigurat încă conformitatea cu legislaţia UE, Comisia transmite acum un aviz motivat.

‘România are la dispoziţie două luni pentru a informa Comisia cu privire la măsurile luate pentru a remedia situaţia; în caz contrar, Comisia Europeană poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz’, se arată în comunicatul executivului comunitar

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...