Vicepreşedintele grupului SOCAR: România este o ţară prioritară pentru investiţiile azere

România şi Azerbaidjan au relaţii politice foarte bune la cel mai înalt nivel, astfel că România este o ţară prioritară pentru investiţiile azere, a declarat, vineri, Suleyman Gasimov, vicepreşedintele pe probleme economice al grupului petrolier azer SOCAR, prezent în România cu ocazia deschiderii unei noi benzinării în Bucureşti.
Economica.net - vin, 18 nov. 2016, 11:03
Vicepreşedintele grupului SOCAR: România este o ţară prioritară pentru investiţiile azere

‘România este o ţară prioritară pentru investiţiile azere, drept urmare România este prima ţară unde SOCAR a făcut investiţii în Europa. În continuare, România va rămâne o ţară prioritară pentru SOCAR şi pentru Azerbaidjan’, a spus Gasimov.

Întrebat care sunt motivele pentru care statul azer consideră România o ţară prioritară, el a amintit relaţiile politice foarte bune dintre cele două ţări.

‘SOCAR, fiind companie de stat, noi completăm politicile statului Azerbaidjan cu ţările prietene. România este una dintre ţările cu care avem o relaţie foarte apropiată. Avem relaţii politice la cel mai înalt nivel, iar SOCAR investeşte în ţările unde avem relaţii bune politice. Acesta este motivul. Am intrat în România, am analizat această piaţă şi am văzut deschiderea statului român pentru investiţiile azere. Acesta a fost motivul pentru care am hotărât să investim în România şi suntem foarte bucuroşi şi foarte fericiţi cu această decizie şi vom continua. Suntem popoare cu o tradiţie comună şi Marea Neagră ne uneşte’, a adăugat Suleyman Gasimov.

SOCAR a inaugurat, vineri, o nouă staţie sub acest brand în apropierea Capitalei, ridicând la 35 numărul benzinăriilor din România. Noua benzinărie este amplasată pe şoseaua de centură a Bucureştiului, la intrarea în localitatea Tunari, şi este a doua din judeţul Ilfov.

‘Astăzi am reuşit să deschidem o nouă staţie, ceea ce înseamnă pentru România alte taxe plătite şi alte locuri de muncă pe care le-am creat’, a subliniat vicepreşedintele SOCAR.

SOCAR este compania petrolieră de gaze naturale deţinută de statul Azerbaidjan (The State Oil Company of Azerbaidjan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitatea sa de producţie de petrol şi gaze naturale. SOCAR investeşte anual miliarde de dolari în infrastructura de transport şi este angrenată, pe plan european, în proiecte cheie, menite să crească securitatea energetică a Europei, prin diversificarea resurselor de gaze naturale.

Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin compania SOCAR Petroleum SA şi prin crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 35 de staţii de alimentare, fiind unul dintre jucătorii importanţi pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România. Până în prezent, compania a creat aproximativ 500 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 64 milioane de euro în România.

SOCAR deţine, în acest moment, staţii de distribuţie carburanţi în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad, Sibiu, Argeş şi Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...