Daniel Constantin: Candidatul ALDE pentru funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare – Călin Popescu-Tăriceanu

Copreşedintele ALDE şi preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a fost desemnat, duminică, de către colegii săi de partid drept candidatul formaţiunii politice pentru funcţia de prim-ministru, după alegerile din 11 decembrie, informează Agerpres. 
Economica.net - D, 20 nov. 2016, 13:02
Daniel Constantin: Candidatul ALDE pentru funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare - Călin Popescu-Tăriceanu

„Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii şi din interiorul partidului, dar şi din interacţiunea pe care aceştia au avut-o în această perioadă electorală, a rezultat necesitatea ca partidul nostru să aibă un candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare din 11 decembrie. Din analizele (…) pe care le-am avut în interiorul partidului, din propunerile înaintate de colegi astăzi, a rezultat că, după alegeri, candidatul cu care vom merge la negocieri să fie Călin Popescu-Tăriceanu, având în vedere experienţa domniei sale, dar şi rezultatele Guvernului 2004-2008”, a anunţat copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, duminică, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, senatorul Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada 2004-2008, a spus că, în anul 2008, România a avut cea mai mare rată de investiţii.

„Toţi promit, dar seriozitatea se face prin împlinirea promisiunilor. Acea guvernare a fost una în care toate promisiunile au fost îndeplinite. (…) Propunerea pentru Călin Popescu-Tăriceanu, invocarea guvernării 2004-2008 redeschide şi o deschide o discuţie cu privire şi la rolul unui guvern, eficienţa guvernărilor de până acum şi este mai degrabă un proiect pentru viitor decât doar o invocare a unui trecut de care ne amintim cu plăcere. Aşadar, această propunere este pentru noi nu doar o evocare a unui trecut, ci, în primul rând, o asumare pentru viitor”, a declarat Vosganian.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...