Dîncu: Sistemul de management general al sănătăţii este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate

Vicepremierul Vasile Dîncu a apreciat duminică că actualul sistem de management al sănătăţii este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate, informează Agerpres. 
Economica.net - D, 20 nov. 2016, 13:19
Dîncu: Sistemul de management general al sănătăţii este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate

„Sistemul de management general al sănătăţii noastre cred că este bolnav şi excesiv de cuprins de insule de autoritate. (…) Această ordonanţă face câteva modificări fundamentale în ceea ce priveşte modul în care se exercită funcţia de management vizavi de funcţia medicală, pentru că există o confuzie continuă… Evident că nici nu putem să despărţim această funcţie medicală la un bun specialist de funcţia lui de manager de instituţie, dar ceea ce încearcă că facă – şi o să aibă rezistenţă şi a avut până acum rezistenţă ministrul Voiculescu – este să despartă aceste două funcţii. Evident că, la început, a fost un proiect mai ambiţios, acela de a despărţi, de a permite intrarea în sistemul de management a unor oameni din afară, care nu sunt neapărat medici. Şi acum se poate chestiunea aceasta, dar sigur că mediul universitar a reacţionat. Nici nu putem – în marile oraşe, acolo unde între şcoala de medicină, între specialiştii din medicină, şi profesori există o suprapunere, nu poţi să faci asta în mod absolut”, a spus vicepremierul, duminică, la Digi 24 în contextul adoptării de către Executiv a ordonanţei pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Pe de altă parte, Vasile Dîncu a opinat că actul normativ nu va fi modificat ”semnificativ” în Parlament.

„Nu cred că se va modifica foarte mult, pentru că faţă de prima variantă, ministrul Voiculescu a negociat cu mediul universitar, au venit rectorii – ştiu că era în contact continuu cu rectorii – au venit sindicatele din zona sănătăţii…”, a explicat el.

Dîncu a arătat că Vlad Voiculescu a preluat mandatul de ministru într-un moment „de haos”, în sensul în care persoane cu funcţii importante din sistem erau fie în arest preventiv, fie în arest la domiciliu.

De asemenea, el a mai apreciat că în sistemul de sănătate există o centralizare excesivă în ce priveşte luarea deciziilor.

„Sistemul de sănătate este unul special. Am schimbat 19 miniştri din 1990 încoace, am observat că acolo – atunci când am analizat unele procese şi cu ministrul anterior şi cu Vlad Voiculescu – marile decizii se iau de către ministru, ceea ce în foarte multe ministere nu se mai întâmplă. De exemplu, în ministerele care sunt legate de administraţie, avem comitete interministeriale care hotărăsc de exemplu introducerea celor mai importante proiecte, în care aveam oameni, secretari de stat, de la zece ministere”, a explicat el.

Guvernul a adoptat pe 16 noiembrie o ordonanţă de urgenţă care prevede atât deschiderea funcţiilor de manager în spitale pentru toţi cei care au competenţe, cât şi faptul că managerii de spitale nu mai pot deţine funcţii în partide politice.

Potrivit ministrului Sănătăţii, noile reglementări se aplică tuturor spitalelor din România, iar concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager ar putea începe în câteva săptămâni.

Prin OUG pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii au fost extinse incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi, în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcţii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale, a informat Executivul.

De asemenea, este extins conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor şi cu deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de şef.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), TikTok şi X despre siguranţa copiilor pe rețelele sociale
Marea Britanie se pregăteşte pentru o decizie istorică. Întâlnire a premierului Starmer cu META (Facebook şi Instagram), ...
Premierul britanic Keir Starmer se întâlneşte joi, la Downing Street, cu reprezentanţi ai principalelor platforme de socializare, printre care Meta (Facebook şi Instagram), TikTok şi X, pentru......
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri au turcii pe plan local
Gigantul elvețian Sika cumpără Akkim, producător de materiale chimice din Turcia, cu o fabrică în România. Ce afaceri ...
Consiliul Concurenței a anunțat că analizează achiziția Sika a companiei Akkim din Turcia, inclusiv filiala din România, ...
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Ce preţ sunt dispuse companiile să plătească pentru birourile reglabile ale angajaţilor
Birourile reglabile intră tot mai des în bugetele de dotare ale companiilor. Ce prețuri la birouri reglabile justifică ...
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a declarat la TVR INFO că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma ...