Grevă la Lufthansa: 876 zboruri anulate. Protestul continuă şi joi

Sindicatul piloţilor de la Lufthansa a informat că planifică joi o altă grevă de 24 de ore, după mişcările de protest anunţate pentru miercuri, care au dus la anularea a aproximativ o treime din zborurile celui mai mare operator aerian european, transmit DPA şi Reuters. Sindicatul a informat că planifică joi o altă grevă de 24 de ore, după mişcările de protest anunţate pentru miercuri, care au dus la anularea a aproximativ o treime din zborurile celui mai mare operator aerian european, transmit DPA şi Reuters.
Economica.net - mie, 23 nov. 2016, 07:30
Grevă la Lufthansa: 876 zboruri anulate. Protestul continuă şi joi

Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.

Într-o declaraţie a sindicatului se arată că toate zborurile Lufthansa pe distanţe scurte şi lungi din afara Germaniei vor fi afectate în urma continuării grevei, care ar urma să se încheie joi la ora 22.59 GMT.

Lufthansa a anunţat miercuri că a anulat 876 din cele aproximativ 3.000 de zboruri, fiind afectaţi aproximativ 100.000 de pasageri iar şeful companiei germane a avertizat că mişcarea de protest va costa Lufthansa între şapte şi nouă milioane de euro zilnic.

Greva de joi a fost anunţată de sindicat după ce un tribunal german a respins obiecţiile operatorului aerian, care a cerut oprirea mişcărilor de protest.

Greva a început la miezul nopţii şi afectează plecările de pe aeroporturile din Germania, inclusiv 51 de zboruri pe distanţe lungi.

Lufthansa a dat asigurări că zborurile subsidiarelor Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS şi Brussels Airlines nu vor fi afectate.

Personalul Lufthansa a decis să intre în grevă în urma eşecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloţi şi copiloţi.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o îngheţare a salariului.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloţilor şi personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face faţă competiţiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar şi din partea companiilor low cost.

 

Te-ar mai putea interesa și
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte s-ar putea pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să pronunţe, joi, soluţia definitivă în procesul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor privind plata......
SUA – Congresul adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
SUA – Congresul adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Deputaţii americani au aprobat miercuri noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a aliaţilor săi pentru rolul lor în războiul ...
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului său de asociere cu Canada
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului ...
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, ...
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor ...