Austria: Candidatul de extremă dreapta ar putea sprijini un referendum privind ieşirea ţării din UE

Candidatul de extremă dreapta în alegerile prezidenţiale din Austria, Norbert Hofer, a afirmat că va susţine organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa ţării sale la Uniunea Europeană dacă aceasta va deveni mai centralizată după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, informează BBC online.
Economica.net - J, 24 nov. 2016, 07:30
Austria: Candidatul de extremă dreapta ar putea sprijini un referendum privind ieşirea ţării din UE

Norbert Hofer, reprezentantul Partidul Libertăţii (FPOe), care se va confrunta la 4 decembrie, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cu independentul susţinut de Verzi, Alexander Van der Bellen, ar putea deveni primul şef de stat din UE exponent al extremiştilor de dreapta. Sondajele fac însă greu de anticipat rezultatul scrutinului.

Într-o declaraţie pentru postul britanic, Hofer a afirmat că, deşi Uniunea Europeană este importantă pentru Austria, el doreşte o ‘UE mai bună’.

Norbert Hofer a insistat că nimeni nu ar trebui să se teamă de el ca preşedinte şi a admis că musulmanii care trăiesc în Austria sunt parte a acestei ţări. ‘Islamul nu face parte din valorile noastre’, a nuanţat el.

Pe de altă parte, Hofer a dat asigurări că un vot în favoarea sa nu înseamnă unul pentru retragerea Austriei din UE (aşa-zisul ‘Oexit’), menţionând însă că două situaţii l-ar putea determina să-şi schimbe opţiunea: o viitoare decizie de admitere a Turciei în UE sau răspunsul Uniunii la Brexit.

‘Dacă răspunsul la Brexit ar fi acela de a face o Uniunea Europeană centralizată, în care parlamentelor naţionale le sunt reduse prerogativele şi în care uniunea este guvernată ca un stat. În acest caz, ar trebui să avem un referendum în Austria, pentru că ar duce la o modificare constituţională’, a explicat el.

Scrutinul de pe 4 decembrie constituie o repetare a celui din luna mai, câştigat de Alexander Van der Bellen la o diferenţă de doar 30.863 de voturi, dar invalidat de Curtea Constituţională în urma contestaţiei depuse de FPOe.

Chiar dacă în Austria rolul preşedintelui este în mare parte ceremonial, şeful statului are prerogativa de a dizolva Consiliul Naţional, camera legislativă inferioară, şi de a convoca alegeri parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...