Primăria Capitalei a înfiinţat Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic

Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a fost înfiinţată joi, printr-o hotărâre a Consiliului General al Capitalei, numărul total de posturi fiind suplimentat la 65 faţă de cele 50 prevăzute iniţial.
Economica.net - J, 24 nov. 2016, 14:30
Primăria Capitalei a înfiinţat Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic

Consilierul municipal PSD Simona Mariana Popa a propus un amendament în baza căruia numărul total de posturi va fi de 65: 44 de funcţii publice, dintre care opt de conducere, şi 21 de natură contractuală.

‘Nu pot să mă obişnuiesc cu schimbarea de la ritmul de melc la un ritm fulminant, în care discutăm un anumit proiect de hotărâre într-o anumită formă în dezbatere publică, îl discutăm în comisii într-o anumită formă şi, deodată, de pe o zi pe alta, la vot, apare o schimbare substanţială’, a spus reprezentantul USB Florin Grigorescu.

Potrivit consilierului liberal Ciprian Ciucu, instituţia nu va fi eficientă în condiţiile în care în Parlament nu va fi modificată legislaţia care să permită efectuarea consolidărilor necesare.

Primarul general Gabriela Firea a declarat, la rândul ei, că legea trebuie modificată.

‘Am avut mai multe întâlniri la Ministerul Dezvoltării cu domnul vicepremier Vasile Dîncu, care, împreună cu aparatul de specialitate, a lucrat aceste amendamente, care sunt trimise către Parlament pentru a fi adoptate, pentru că în forma actuală a legii, practic, expertiza care relevă faptul că o clădire este pericol public nu ţine loc şi de evacuare, ceea ce se întâmplă în toată lumea. Când o clădire este pericol public ea este evacuată în regim de urgenţă şi consolidată de către Primărie, de cele mai multe ori cu sprijin guvernamental’, a spus ea.

Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic va acţiona pentru realizarea măsurilor de intervenţie la construcţiile care prezintă niveluri insuficiente de protecţie la acţiuni seismice; va elabora programe de acţiuni pentru punerea în siguranţă din punct de vedere seismic a construcţiilor existente; va monitoriza acţiunile de intervenţie (expertizarea tehnică, proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare). De asemenea, administraţia va avea ca obiect de activitate programarea, pregătirea, contractarea, urmărirea, executarea, decontarea şi recepţia lucrărilor de intervenţii-consolidări, aferente construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, în condiţiile legislaţiei în domeniul reducerii riscului seismic al construcţiilor.

După adoptarea acestei hotărâri, Serviciul Consolidări din cadrul Direcţiei Investiţii se desfiinţează, urmând ca atribuţiile acestuia să fie preluate de Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. De asemenea, vor fi preluate activul şi pasivul, debitele, creditele, fondul arhivistic şi oricare alte documente şi înscrisuri.

Conform expunerii de motive, în Bucureşti există 173 de imobile categoria I de risc seismic. Serviciul Consolidări, care are opt posturi, are atribuţii limitate şi un număr redus de personal, se menţionează în acelaşi document.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...