Cetăţenii pot urmări pe internet situaţia de la DRPCIV Pipera, unde au fost instalate camere

Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti anunţă o serie de măsuri luate pentru eliminarea cozilor de la DRPCIV, printre care instalarea unor camere video pentru monitorizarea în timp real a situaţiei cozilor de la ghişee, ce vor putea fi accesate prin internet de cetăţenii interesaţi. 
Economica.net - lun, 28 nov. 2016, 11:35
Cetăţenii pot urmări pe internet situaţia de la DRPCIV Pipera, unde au fost instalate camere

‘Pentru monitorizarea în timp real a situaţiei cozilor de la ghişee, au fost instalate camere de luat vederi la sediul din Pipera, astfel încât cetăţenii interesaţi să cunoască situaţia de la faţa locului. Camerele pot fi accesate de pe paginile de internet ale DRPCIV şi Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti’, se arată într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

Măsurile, luate împreună cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, vin în urma unei întâlniri a conducerii instituţiilor menţionate cu ministrul Afacerilor Interne, ce a avut loc vineri.

Printre celelalte măsuri stabilite pentru eliminarea cozilor de la ghişee se numără prelungirea programului de lucru cu publicul, pentru intervalul 7,00 – 21,00, de luni până vineri, şi suplimentarea personalului cu 50 de angajaţi, detaşaţi din cadrul aparatului Ministerului Afacerilor Interne, care au fost instruiţi, în acest weekend, pentru a efectua operaţiunile specifice domeniului.

‘Pe pagina de internet a DRPCIV a fost instalat un soft ce permite programarea online a celor care doresc să depună şi să ridice documente, fiind deschise două ghişee destinate celor care au astfel de programări. Programarea online este posibilă pe linie de preschimbare permise/duplicate şi pe linie de înmatriculare/transcriere vehicule’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, a fost instalat sistemul pentru ordonarea cozilor prin bon de ordine pentru activitatea de regim permise (etajul 1) în timp ce va continua procedura pentru ocuparea a 16 posturi vacante.

Te-ar mai putea interesa și
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea......
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...