Streinu Cercel: Din 2017 pacienţii cu HIV vor avea pentru tratament o singură pastilă care înglobează patru medicamente

Aproximativ 80 la sută dintre pacienţii cu HIV aflaţi în tratament au un nivel al virusului nedetectabil, ceea ce înseamnă că nu pot transmite infecţia, iar din toamna anului 2017 vor putea să ia o singură pastilă care înglobează patru medicamente, a declarat, luni, managerul Institutului “Matei Balş” din Capitală, Adrian Streinu Cercel.
Economica.net - lun, 05 dec. 2016, 14:16
Streinu Cercel: Din 2017 pacienţii cu HIV vor avea pentru tratament o singură pastilă care înglobează patru medicamente

„Avem veşti bune, pentru că va fi pusă pe piaţă o pastilă care conţine patru ingrediente medicamentoase, deci patru într-unul, astfel încât confortul terapiei pe termen lung să fie unul cât se poate de important. La noile medicamente au fost luate în calcul şi posibile rezistenţe date de celelalte medicamente, astfel încât această nouă grupă de medicamente va putea să fie utilizate şi la pacienţii care sunt poliexperimentaţi, aşa cum sunt şi pacienţii din ţara noastră, majoritatea lor”, a spus profesorul doctor Adrian Streinu Cercel, la o dezbatere organizată cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a SIDA.

Adrian Streinu Cercel a mai spus că dintre pacienţii cu HIV/SIDA, 20 la sută sunt cu probleme de terapie, în schimb ceilalţi 80 la sută care urmează tratamentul au un nivel al virusului nedetectabil şi nu transmit infecţia mai departe.

El a precizat că, în prezent, sunt studii avansate pentru o injecţie care s-ar administra o dată pe lună pacienţilor cu HIV.

„În urmă cu doi-trei ani, împreună cu colegii de la UNOPA, ne întrebam ce ne facem cu rezistenţa, pentru că o serie de pacienţi se plângeau de oboseală terapeutică, (…) acum avem posibilitatea să facem şi o revenire asupra acestor pacienţi, în aşa fel încât să devină cât mai operativă terapia. Aderenţa a crescut şi suntem undeva peste 86 la sută nivel de aderenţă, ceea ce înseamnă că şansa de supravieţuire este aproximativ egală cu a unei persoane care nu este infectată cu HIV”, a mai spus profesorul Adrian Streinu Cercel.

El a adăugat că o altă veste bună este că rata de supravieţuire este una foarte bună pentru cei din prima cohortă, a acelor copii infectaţi după accidentul epidemiologic din anii ’90, care în momentul de faţă sunt în viaţă, sub terapie, „au locuri de muncă, sunt arhitecţi, ingineri”.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...