Ponta: Viitorul premier va fi propus de PSD. Poate să fie Dragnea, Plumb sau Teodorovici

Fostul premier Victor Ponta a afirmat luni, la Tulcea, că viitorul premier va fi propus de PSD, cu susţinerea ALDE şi a PRU, dacă această formaţiune va intra în Parlament, el avansând în acest sens şi trei nume din rândurile social-democraţilor - Liviu Dragnea, Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici.
Economica.net - lun, 05 dec. 2016, 15:23
Ponta: Viitorul premier va fi propus de PSD. Poate să fie Dragnea, Plumb sau Teodorovici

‘Cred că va fi un prim-ministru propus de PSD, evident, susţinut de ALDE, sunt convins că va fi susţinut şi de PRU, dacă intră în Parlament. Un membru PSD care a candidat, care a lucrat la programul de guvernare, adică poate să fie Liviu Dragnea, poate să fie Rovana Plumb, poate să fie Eugen Teodorovici’, a afirmat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că PSD are cei mai competenţi oameni pentru funcţiile de miniştri. ‘Nu este important dacă sunt Teodorovici, Ponta pe funcţia x sau y. Important este să facem un guvern competent, pentru că avem experienţa anilor trecuţi, cu miniştri foarte buni, cu miniştri mai puţin buni şi aţi văzut şi dumneavoastră cum a fost anul ăsta când aduci oameni care nu se pricep şi se şcolesc pe spinarea noastră. E foarte rău, pierzi timp şi bani şi proiecte importante. Eu cred că PSD are cei mai mulţi oameni bine pregătiţi şi, dacă mă gândesc la mulţi dintre miniştrii care ne-au fost colegi în cabinet, cred că au învăţat foarte mult şi sunt foarte buni şi probabil mulţi dintre ei se vor regăsi şi în următorul Guvern. Dar haideţi să vedem ce votează oamenii duminică şi după aceea discutăm despre funcţii şi posturi!’, a menţionat Victor Ponta.

Fostul premier a catalogat actuala campanie electorală drept ‘ciudată’, în contextul în care, potrivit sursei, PSD este singurul partid care are un program de guvernare. ‘Nu am mai văzut aşa o campanie. Un singur partid are program de guvernare, PSD. Ceilalţi nu prea au program de guvernare, iar PNL se aştepta să ne aresteze pe noi şi să vină ei la guvernare. Ei, uite că nu se întâmplă chestia asta. Îmi pare rău că domnul Iohannis nu mai e vorbăreţ. La începutul campaniei, era foarte vorbăreţ şi după aia probabil că l-a tras cineva de mânecă şi i-a zis să nu facă mai mult rău. Atunci când şi vorbeşte, ne dăm seama cine e. În rest, e o campanie ciudată’, a spus Ponta.

El a criticat actualul guvern, susţinând că ‘de un an de zile nu se mai face nimic în România’.

‘Un an de zile, România a îngheţat şi probabil că se dezgheaţă duminică, dar iar o s-o luăm de la capăt, cum am făcut în 2012, şi doi ani vom munci să reparăm anul ăsta. (…) Guvernul Cioloş a fost o platformă pentru ca domnul Cioloş şi miniştrii săi să ajungă în funcţii mai bine plătite la Comisia Europeană, BEI sau BERD. Pentru ei, a fost un an de zile pentru a-şi îmbunătăţi cv-ul şi să ia salarii mai mari când pleacă. Asta a fost. Doar că totul a fost pe spinarea noastră şi poate data viitoare ne învăţăm şi nu mai facem asemenea greşeli’, a mai afirmat Ponta.

El s-a întâlnit luni după-amiază la Tulcea cu circa 300 de membri şi simpatizanţi social-democraţi, iar apoi a plecat împreună cu candidaţii PSD la alegerile parlamentare pentru a se întâlni cu alegătorii în mai multe localităţi din judeţ.

Te-ar mai putea interesa și
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii economici
ABADL a depistat anul trecut 105 construcții ilegale pe plajă, iar 86% dintre acestea au fost dezafectate de către operatorii ...
Peste o sută de beach-baruri au fost depistate că funcţionau ilegal, vara trecută, pe litoralul românesc, 86% dintre acestea fiind în prezent demolate de către operatorii economici, a informat......
Bogdan Chirițoiu: Domeniul cărnii de porc este unul în care este nevoie de mai multă concentrare, astfel încât furnizorii să aibă forţă de negociere cu partenerii comerciali
Bogdan Chirițoiu: Domeniul cărnii de porc este unul în care este nevoie de mai multă concentrare, astfel încât furnizorii ...
O soluţie pentru facilitarea accesului furnizorilor locali de carne de porc, de dimensiuni mici, la marile lanţuri comerciale ...
Ce spune Consiliul Concurenţei despre preţurile carburanţilor şi cum se pregăteşte  pentru modificările din benzinării
Ce spune Consiliul Concurenţei despre preţurile carburanţilor şi cum se pregăteşte pentru modificările din benzinării
Consiliul Concurenţei monitorizează constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru a se asigura ...
Planurile de împrumuturi ale guvernului Bolojan pentru luna martie. Câte miliarde vor să ia de la bănci
Planurile de împrumuturi ale guvernului Bolojan pentru luna martie. Câte miliarde vor să ia de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 8 miliarde ...