Guvernul a înfiinţat Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro

Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro va fi coordonat de prim-ministru, în calitate de preşedinte, de ministrul Finanţelor Publice şi de guvernatorul Băncii Naţionale a României - cu respectarea raporturilor de colaborare şi a independenţei băncii centrale -, în calitate de vicepreşedinţi, potrivit unei hotărâri adoptate joi de Guvern.
Economica.net - J, 08 dec. 2016, 16:24
Guvernul a înfiinţat Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis Agerpres, actul normativ stabileşte modul de reprezentare în acest Comitet a instituţiilor publice cu rol în procesul de pregătire a aderării la moneda euro şi în derularea reformelor structurale care să asigure convergenţa reală a economiei româneşti, precum şi principalele atribuţii.

‘Conform Programului de convergenţă pentru perioada 2016-2019, adoptat de Executiv în şedinţa din 27 aprilie 2016 (…), Guvernul României îşi menţine angajamentul de adoptare a monedei euro, data concretă urmând a fi stabilită pe baza unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat până la următoarea ediţie a programului de convergenţă, respectiv aprilie 2017. Angajamentul de adoptare a monedei euro reprezintă în continuare o ancoră importantă în promovarea reformelor bugetare şi structurale necesare creşterii flexibilităţii economiei româneşti’, se spune în comunicat.

Guvernul precizează că pentru adoptarea monedei unice este necesară realizarea unui plan naţional pentru trecerea la euro care să stabilească o serie de acţiuni concrete pe mai multe paliere (tehnice, organizatorice, juridice şi de comunicare). Elaborarea acestui plan şi a calendarului acţiunilor necesare pentru adoptarea monedei euro intră în atribuţiile Comitetului interministerial, se arată în comunicat.

Din Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro vor face parte reprezentanţi ai principalelor instituţii care vor fi angrenate în proces: Cancelaria Prim-ministrului, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Energiei, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice, Institutul Naţional de Statistică, Comisia Naţională de Prognoză, Consiliul Concurenţei.

Din Comitet vor face parte, în calitate de invitaţi, şi câte un reprezentant al Preşedinţiei, al Academiei Române, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, al confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional.

Comitetul va organiza şi dezbateri cu societatea civilă.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...