Premieră: Luna septembrie a atras peste 115.000 de turişti pe litoral

Sezonul estival 2016 a fost cel mai bun an pentru hotelierii de pe litoral. În primele zece luni din acest an, în judeţul Constanţa s-au înregistrat peste 1,12 milioane de turişti, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). 
Economica.net - D, 11 dec. 2016, 11:10
Premieră: Luna septembrie a atras peste 115.000 de turişti pe litoral

În acest an, sosirile turiştilor în structurile de cazare, fie că sunt hoteluri, vile turistice, pensiuni sau tabere pentru elevi în judeţul Constanţa, au înregistrat o creştere de 14,2% faţă de anul anterior, potrivit datelor INS. 

O premieră pentru litoralul românesc o reprezintă sosirile turiştilor pentru luna septembrie. Astfel, pentru prima dată, numărul turiştilor care au mers pe litoral în luna septembrie din acest an a crescut cu aproape 34% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Faţă de septembrie 2010, atunci câns au fost înregistrate 57.609 sosiri ale turiştilor, numărul acestora s-a dublat în 2016.  

Sosirile turiştilor în judeţul Constanţa
Create column charts

În fiecare an, de la 1 septembrie începe programul Litoralul pentru toţi, cu tarife reduse faţă de lunile iulie şi august. Anul acesta, un turist a plătit pentru şase nopţi de cazare la hotelurile din zona Mamaia – Constanţa – Eforie 265 de lei la un hotel de trei stele sau 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.

2016 a fost cel mai bun pentru litoralul românesc de 20 de ani încoace, spuneau la unison specialiştii din turism. Turiștii au cheltuit în sezonul estival 2016 între 100 și 120 de lei pe zi/persoană, potrivit datelor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). 

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democraţiei noastre occidentale, reprezintă o ameninţare......
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia Boghiu – numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ...
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
Variola ovină și caprină ajunge și în Galați. Sunt afectate peste 860 de animale
În timp ce în Tulcea s-au mobilizat peste 100 de medici veterinari care monitorizează patru focare, Organizația Mondială ...
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Motorina se ieftinește la 1 septembrie, Ministerul Finanțelor scade din nou acciza. Care va fi prețul la pompă
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza aplicabilă motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare ...