România va trebui să aibă o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, până în 2020

România trebuie să dezvolte, până în anul 2020, o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, în conformitate cu Directiva 94/2014, iar în acest sens un proiect cofinanţat de Uniunea Europeană (UE), în valoare de 5,21 milioane de euro, va fi dezvoltat de către o companie din domeniu şi Asociaţia Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat (CNG), a anunţat asociaţia, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 12 dec. 2016, 11:47
România va trebui să aibă o reţea de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, până în 2020

Proiectul denumit ‘CNG Romania: Initial Market Deployment of a Refuelling Station Network along the Core Network Corridors’ va fi implementat în perioada 2016 – 2019 şi are un cost estimat de 5.212.238 euro, din care contribuţie nerambursabilă de până la 4.430.402 euro din partea Agenţiei Executive pentru Inovare şi Reţele (INEA) din cadrul Comisiei Europene (CE).

Lista orientativă a localităţilor unde vor fi amplasate staţii de alimentare cuprinde: Arad, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Piteşti, Sibiu şi Timişoara.

Prin intermediul noului proiect, coordonat de către Denisson Energy SRL (membră Antares Group Rm. Vâlcea) şi Asociaţia Producătorilor şi Utilizatorilor Gazului Natural Comprimat – CNG sunt urmărite două obiective specifice.

Primul se referă la implementarea pe piaţă a primei reţele de staţii de gaz natural comprimat (GNC) constând în nouă puncte de alimentare a autovehiculelor, de-a lungul Coridoarelor Reţelei Centrale de drumuri TEN-T din România (coridoarele Orient Est-Med & Rin Dunăre).

Cel de-al doilea obiectiv specific este de a susţine, pe baza implementării acţiunii, pătrunderea pe piaţă şi implementarea GNC în România, prin creşterea cererii şi vizibilităţii atât a acestui tip de combustibil, cât şi a reţelei de staţii de alimentare.

Potrivit sursei citate, în decembrie 2015 a fost inaugurată în Râmnicu Vâlcea prima staţie de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat, amplasată pe E 81, după o investiţie în valoare de 3,2 milioane de euro, realizată de grupul Antares.

De asemenea, anul acesta, în luna noiembrie, acelaşi Grup a inaugurat cu o investiţie de 130.000 de euro, respectiv prima staţie ITP pentru autovehiculele ce funcţionează cu gaz natural comprimat, în aceeaşi incintă în care a fost dezvoltată şi singura staţie publică de alimentare cu GNC pentru vehicule.

Utilizarea gazului natural comprimat ca alternativă la carburanţii clasici reduce substanţial costurile cu transportul, aducând beneficii importante pentru mediul înconjurător datorită emisiei multe reduse de dioxid de carbon.

Conform datelor de specialitate, Gazul natural comprimat (GNC) e carburantul fosil cu cea mai curată ardere, vehiculele care utilizează un astfel de combustibil emiţând cu până la 30% mai puţine gaze cu efect de seră.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...