The Economist: În România, iarna nemulţumirii are mici şanse să se transforme într-o vară glorioasă

Publicaţia britanică face o radigrafie a situaţiei sociale din România şi, în context global, este pesimistă cu privire creeterea nivelului de trai.
Economica.net - S, 28 ian. 2012, 21:45

Iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate de această ţară şi al perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune, afectată de criza din zona euro, potrivit unui comentariu publicat pe blogul The Economist, preluat de Mediafax.

Au fost numiţi „viermi”, „o mahala ineptă şi violentă” sau „ciumpalaci”, dar sute dintre ei, exasperaţi de măsurile de austeritate, de incompetenţa politică şi absenţa consultării publice în privinţa legilor, încă ies pe străzile îngheţate din Bucureşti şi din alte oraşe româneşti pentru a le cere preşedintelui şi Guvernului să demisioneze, afirmă comentariul săptămânalului britanic.

„Acum este iarna nemulţumirii noastre – Suckerspeare”, scrie pe un banner în Piaţa Universităţii din Bucureşti, aceeaşi în care protestatarii anticomunişti au fost bătuţi şi ucişi la începutul anilor 1990 în timpul confruntărilor cu minerii controlaţi de Guvern. Acum cererile sunt mult mai diverse: nu exploatării gazelor de şist şi a minereurilor de aur cu cianuri, da revenirii la monarhie, la pensii la mai mari, la taxe mai mici şi mai multe piste pentru biciclete.

Alţii le cer pur şi simplu politicienilor să îi respecte. Iar după două săptămâni de proteste, se pare că politicienii au început să asculte sau cel puţin să găsească ţapi ispăşitori, scrie publicaţia britanică, referindu-se la demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi şi la demisia lui Iulia Urban, care au insultat protestatarii.

Miercuri, preşedintele Traian Băsescu a rupt în cele din urmă tăcerea cu un discurs televizat, în care a recunoscut că s-a produs o „ruptură” între el şi o parte din populaţie. El a afirmat că austeritatea a fost necesară pentru a restabili sănătatea economică a României şi s-a plâns că este „nedrept” să fie numit „dictator”, aşa cum au făcut unii protestatari.

Între timp, opoziţia încearcă să obţină capital de pe urma mişcării de protest, organizând demonstraţii în paralel. Dar preluarea puterii de către un Guvern de centru-stânga la sfârşitul anului este improbabil să salveze românii de la alte măsuri de austeritate, continuă The Economist. Ţara a contractat un alt împrumut de cinci miliarde de dolari de la FMI, în afară de pachetul de 27 de miliarde convenit în 2009 cu UE şi FMI. Având în vedere că perspectiva de creştere este redusă în toată regiunea pe fondul crizei din zona euro, „iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă„, conchide publicaţia britanică.

Te-ar mai putea interesa și
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
Peste 30 de organizaţii care reprezintă sectorul petrolier american, precum şi camere de comerţ federale şi locale, i-au cerut preşedintelui Donald Trump să nu interzică exporturile de......
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de "mijloace militare" în Arabia Saudită, apărându-şi ...
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru ...
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru România
Restructurare la H&M. Gigantul european vrea să închidă de două ori mai multe magazine decât deschide. Planul pentru ...
Retailerul suedez de fashion H&M va continua procesul de optimizare a rețelei de magazine la nivel global. Măsura pare ...