DNA a cumpărat echipamente tehnice şi IT, printre care microfoane şi minicamere

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cumpărat printr-o procedură de licitaţie deschisă echipamente tehnice şi IT, printre care se numără microfoane, minicamere şi aparate de înregistrare, potrivit unui anunţ publicat marţi în SEAP.
Economica.net - mar, 20 dec. 2016, 19:49
DNA a cumpărat echipamente tehnice şi IT, printre care microfoane şi minicamere

În acest sens, DNA a atribuit cinci contracte, în valoare totală de 661.228 de lei, fără TVA, care vizează achiziţia de ‘echipamente tehnice şi IT – aparate de înregistrare, microfoane, minicamere, autovehicul, server, staţii de analiză date, aplicaţii software, subscripţii software’.

Trei contracte au fost atribuite pe 12 decembrie societăţilor Chrome Computers SRL (valoarea totală finală de 60.828 de lei, fără TVA), Pro Sys SRL (184.150 de lei, fără TVA) şi Pragma Computers SRL (72.200 de lei, fără TVA).

Un alt contract a fost atribuit pe 9 decembrie societăţii Q-East Software SRL (36.100 de lei, fără TVA), iar altul, pe
6 decembrie, societăţii Andyteh Concept SRL (307.950 de lei, fără TVA).

Conform anunţului de lansare a acestei licitaţii, care a fost publicat pe 20 august în SEAP, printre echipamentele pe care DNA dorea să le cumpere se numără minicamere video (3 minicamere video color digitale, high definition, tip 1, 3 minicamere video color digitale ‘button’, tip 2, 3 minicamere video color ‘night cam’, tip 3, şi 3 minicamere video color ‘pinhole’, tip 4), un server de procesare de date pentru investigaţii informatice, 3 staţii de analiză date pentru investigaţii informatice, un sistem de analiză materiale digitale, pungi Faraday – 100 de bucăţi, un autovehicul cu dotări speciale, şi aplicaţii de analiză date (o aplicaţie de analiză relaţională a datelor informatice prelevate de pe dispozitive mobile şi o aplicaţie de analiză şi extragere a datelor din dispozitive mobile stocate în internet).

Principalele modalităţi de finanţare sunt: 80% fonduri nerambursabile şi 20% bugetul de stat – proiect OLAF/2016/D1/028.

Durata contractelor este de patru luni de la data atribuirii lor, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...