Agenţii economici din 2 Mai şi Vama Veche vor achita de anul viitor o taxă de promovare,pe modelul celei din staţiunea Mamaia

Agenţii economici din 2 Mai şi Vama Veche vor achita, de anul viitor, o taxă de promovare, pe modelul celei din staţiunea Mamaia, banii strânşi astfel urmând să fie utilizaţi de Asociaţia Litoral - Delta Dunării pentru a aduce un număr cât mai mare de turişti în cele două staţiuni.
Economica.net - J, 22 dec. 2016, 17:11
Agenţii economici din 2 Mai şi Vama Veche vor achita de anul viitor o taxă de promovare,pe modelul celei din staţiunea Mamaia

Primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Litoral – Delta Dunării, că a introdus o taxă de promovare care va fi achitată de agenţii economici, scopul principal fiind promovarea staţiunilor Vama Veche şi 2 Mai care ţin de această localitate.

„Taxa a fost stabilită în ultima şedinţă a Consiliului Local şi este identică cu taxa de promvoare a Primăriei Constanţa şi va fi folosită în promovarea localităţii noastre, în principal 2 Mai şi Vama Veche. Este o taxă pe care o va plăti fiecare agent comercial şi este stabilită în funcţie de activitatea pe care o prestează societatea. Aveam nevoie de o taxă de promovare deoarece până acum zona noastră nu a fost promovată în niciun fel, s-a dezvoltat din inerţie, autorităţile locale, trebuie să recunoaştem, au fost principalele vinovate, lipsite de viziune, lipsite de iniţiativă şi consider că avem nevoie de aceste fonduri pentru a ne promova în cadrul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, în cadrul târgurilor de turism”, a afirmat primarul Daniel Georgescu.

El a mai spus că valoarea taxei de promovare este mai mică decât în Mamaia şi că primăria va aloca o sumă identică cu cea strânsă în acest mod. Banii urmează să ajungă la Asociaţia Litoral – Delta Dunării care îi va utiliza pentru a promova Vama Veche şi 2 Mai, atât pe piaţa românească, cât şi pe cele internaţionale.

Daniel Georgescu mai spune că zona respectivă are un potenţial turistic foarte ridicat.

„Localitatea Limanu este compusă din patru sate: Limanu, 2 Mai, Vama Veche, Hagieni. Eu consider că toate au un potenţial turistic foarte mare. Hagieni este locuit de o comunitate tătară, un sat aflat lângă o rezervaţia naturală extraordinară, rezervaţia Hagieni. Limanu este un sat aflat pe malul celui mai frumos golf natural de la Marea Neagră, nu ştiu câţi cunosc acest lucru, avem cea mai frumoasă marină, care iarăşi nu este cunoscută, dar o vom promova, avem peştera de la Limanu pe care intenţionăm să o amenajăm şi să o introducem în circuitul turistic”, a afirmat primarul din Limanu.

El a mai declarat că vrea ca în 2 Mai să readucă atmosfera boemă a anilor ’80, iar spiritul din Vama Veche îşi propune să ajungă poate cel mai bun produs al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

„Staţiunea 2 Mai este destul de cunoscută la nivel naţional, acolo ne dorim foarte mult să readucem atmosfera boemă a anilor ’80, creată de artişti şi scriitori cunoscuţi ai României. În final Vama Veche, acest loc nonconformist al României, deja cunoscut şi în afara graniţelor ţării. Îmi doresc foarte mult ca spiritul Vama Veche să devină un concept frumos şi poate cel mai bun produs al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării”, a mai spus primarul.

Daniel Georgescu a devenit primar în Limanu în urma alegerilor din acest an, el fiind candidat din partea PSD. La scurt timp după acest moment, Primăria Limanu a devenit membru al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.

Taxa de promovare a staţiunii Mamaia a fost aprobată de Consiliul Local în 2013, la solicitarea agenţilor economici din staţiune. Fondurile strânse sunt folosite de către Asociaţia Litoral – Delta Dunării, cea care utilizează aceşti bani, pentru participarea la diverse târguri de turism, interne sau internaţionale sau pentru organizarea unor evenimente în timpul sezonului estival. Din această taxă, de la înfiinţarea ei şi până în prezent, s-au strâns peste un milion de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Cum se poartă bătălia magazinelor alimentare online. Freshful by eMAG vs Sezamo
Cum se poartă bătălia magazinelor alimentare online. Freshful by eMAG vs Sezamo
Freshful by eMAG și Sezamo, cei doi jucători de pe piața comerțului alimentar online, au trecut anul trecut de jumătate de miliard de lei în vânzări, cumulat, dar ard zeci de milioane de lei......
Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în Ucraina
Trump i-a spus lui Putin că este gata să contribuie la încheierea conflictului în Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a transmis duminică preşedintelui rus Vladimir Putin că "încheierea conflictului în ...
Adrian Veştea se declară convins că va exista un nou guvern în cel mult o săptămână
Adrian Veştea se declară convins că va exista un nou guvern în cel mult o săptămână
Premierul desemnat Adrian Veştea afirmă că guvernul pe care îl va propune va obţine voturile necesare, menţionând ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva. Tunelul de doi kilometri „prinde viteză”: încă 250 de metri până la prima „luminiță”
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva. Tunelul de doi kilometri „prinde viteză”: încă 250 de metri până ...
Lucrările avansează într-un ritm foarte bun, iar stadiul fizic al întregului proiect a depășit deja 65% pe șantierul ...