Europa petrece Crăciunul sub stare de alertă

Măsuri speciale de securitate au fost luate în statele Uniunii Europene pe fondul riscurilor teroriste, după atentatul comis recent la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi şi 50 de răniţi, relatează Reuters, citat de Mediafax.
AGERPRES - D, 25 dec. 2016, 11:27
Europa petrece Crăciunul sub stare de alertă

Măsurile de securitate au fost intensificate începând de sâmbătă în Italia şi la Vatican, în contextul în care autorul atacului de la Berlin, islamistul tunisian Anis Amri, a fost împuşcat mortal de poliţie la Milano.

Securitatea a fost sporită şi în Franţa, Germania şi Marea Britanie, în special în jurul obiectivelor religioase şi turistice.

Agenţia europeană a Poliţiei (Europol) a avertizat recent că reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic intenţionează să comită noi atentate de amploare în Uniunea Europeană, fiind vizate ţările care participă la coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite.

 În Franţa, Marea Britanie şi Germania, care au fost toate ţinte ale unor atacuri jihadiste, poliţia şi-a suplimentat prezenţa în locuri frecventate de turişti în marile oraşe şi în alte zone dens populate, scrie DIGI24.

Anis Amri, un tunisian în vârstă de 24 de ani suspectat că a comis atacul cu camion într-o piaţă de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, a fost împuşcat la periferia oraşului Milano vineri, după ce a scos un pistol în timpul unui control de rutină.

El a călătorit fără să fie detectat din Germnia, prin Franţa, până în Italia, beneficiind de libera circulaţie în spaţiul Schengen.

În acest context, oficialii italieni în domeniul securităţii au consolidat securitatea în puncte sensibile.

Autorităţile din Roma au interzis intrarea în centrul oraşului a dubelor şi camioanelor, iar membri ai poliţiei antitero, mascaţi şi înarmaţi cu mitraliere au instalat blocuri de beton pe drumuri care conduc către zone turstice faimoase sau zone în care se adună în mod tradiţional mulţimea.

La Vatican, unde Papa Francisc a oficiat sâmbătă seara mesa din Ajunul Crăciunului în Bazilica Sf. Petru, maşini de poliţie şi vehicule militare au fost plasate, la 100 de metri distanţă, pe toate străzile care conduc la Vatican.

Măsurile de securitate au fost consolidate, de asemenea, în centrul oraşului Milano şi în alte oraşe italiene, mai ales în apropierea unor biserici importante, în care credincioşi participă la slujbe de Crăciun.

În Franţa, unde jihadiştii au ucis 130 de oameni în atacurile de la Paris, în noiembrie 2015, autorităţile au anunţat că peste 91.000 de poliţişti şi militari urmau să fie mobilizaţi şi măsuri suplimentare de securitate la biserici.

Această ţară se află în stare de urgenţă de la atacurile de la Paris, iar militari patrulează pe străzile capitalei. Poliţia poate efectua percheziţii şi arestări în regim special în cazul unor ameninţări la adresa securităţii.

În Germania, poliţia federală a consolidat patrulele armate pe aeroporturi şi în gări, au anunţat oficiali. Ei au reintrodus totodată controale punctuale asupra unor persoane care vin în ţară pe un coridor de 30 de kilometri înăuntrul frontierelor internaţionale.

Ministrul de Interne Thomas de Maiziere a avertizat că există în continuare un pericol mare al unui atac în Germania, în pofida uciderii suspectului în atacul din capitală.

„Nivelul ameninţării rămâne ridicat”, a anunţat el vineri seara.

Peste 100 de anchetatori continuă să lucreze în timpul sărbătorilor. Ei caută orice complici sau reţele de susţinere ale lui Amri.

Marea Britanie se află la penultimul nivel de alertă, ceea ce înseamnă că un atac jihadist este considerat foarte probabil.

Poliţia a consolidat securitatea într-o serie de atracţii turistice, inclusiv la Palatul Buckingham, reşedinţa de la Londra a reginei Elizabeth. Ofiţeri înarmaţi patrulează în centre de cumpărături importante, pieţe de Crăciun şi lăcaşuri de cult.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...