CNP: Creştere economică de 5,5% pentru Bucureşti – Ilfov, în 2016

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează o creştere economică de 5,5% pentru regiunea Bucureşti - Ilfov, în acest an, cea mai mare dintre toate regiunile din ţară, aceasta urmând să scadă în 2017 şi 2018 la 4,3% şi în 2019 să urce la 4,6%, se arată într-o publicaţie a instituţiei.
Economica.net - J, 29 dec. 2016, 08:56
CNP: Creştere economică de 5,5% pentru Bucureşti - Ilfov, în 2016

Produsul Intern Brut Nominal este estimat la peste 205,9 miliarde lei pentru această regiune, fiind mai mult decât dublu faţă de fiecare regiune în parte.

Poziţia a doua este ocupată în ceea ce priveşte creşterea economică este deţinută de regiunile Vest şi Nord-Vest cu câte 5,2%, iar cea de-a treia de Nord-Est cu 5%. Următoarele poziţii ocupate de Centru, cu 4,5%, Sud Muntenia, cu 4,3%, Sud-Est, cu 3,8%, şi Sud – Vest Oltenia, cu 3,3%.

În ultima prognoză, publicată în noiembrie, CNP a lăsat neschimbate estimările de creştere economică pentru anii 2016 şi 2017, la 4,8%, respectiv 4,3%, comparativ cu varianta preliminară a prognozei de toamnă pe termen mediu, publicată în luna septembrie.

Potrivit prognozei privind proiecţia principalilor indicatori macroeconomici 2016 – 2020, CNP estimează pentru acest an o creştere economică reală de 4,8%, la un PIB nominal de 758,5 de miliarde lei, iar pentru 2017, de 4,3%, şi o valoare de 807,4 miliarde de lei.

Contribuţia la creşterea reală a PIB urcă la servicii de la 3,1 puncte procentuale (p.p.) în varianta preliminară, la 3,3 p.p., în schimb scade în agricultură la 0,2 p.p., construcţii la 0,3 p.p., iar în industrie stagnează la 0,6 p.p.

În ceea ce priveşte structura produsului intern brut pe ramuri, faţă de varianta precedentă a CNP, la agricultură contribuţia scade de la 4,3%, la 4,1%, iar la construcţii de la 7,7%, la 7,6%. În industrie stagnează la 22,6%, la fel ca şi impozitele nete pe produs (11,1%). În schimb, creşte contribuţia la servicii de la 54,4%, la 54,6%.

Consumul final a fost revizuit în sus de la 7,3% în varianta precedentă a documentului, la 7,6% la cea actuală. PIB/locuitor rămâne la acelaşi nivel de 38.487 lei pentru 2016 şi de 41.199 lei în 2017.

De asemenea, investiţiile rămân şi ele neschimbate, respectiv la acelaşi nivel de creştere de 6,3% pentru 2016 şi de 6,9% în 2017.

Banca Mondială a îmbunătăţit semnificativ estimările privind avansul economiei româneşti în 2016, până la 5,1%, de la 4% cât estima în luna iunie, potrivit Raportului Economic pentru Regiunea Europa şi Asia Centrală (ECA), publicat în data de 22 noiembrie de instituţia financiară internaţională.

Banca Mondială atrage însă atenţia că saltul de 5,1% înregistrat de economia românească în acest an, după o creştere de 3,8% anul trecut, va fi urmat în 2017 de o încetinire a creşterii la 3,8%, pentru ca în 2018 avansul economiei româneşti să se reducă la 3,4%.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a estimat recent că România va înregistra în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5%, urmată de Irlanda (4,9%).

La începutul lunii noiembrie, Comisia Europeană a revizuit în creştere cu un punct procentual, la 5,2%, estimările referitoare la creşterea economiei româneşti în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...