Djokovici a câştigat Australian Open. Finala cu Nadal a ţinut aproape şase ore

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a câştigat, pentru al doilea an consecutiv, Openul Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins, în cinci seturi, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7 (5/7), 7-5, pe numărul 2 mondial, spaniolul Rafael Nadal.
Economica.net - D, 29 ian. 2012, 15:06

Aceasta a fost cea mai lungă finală din istoria turneelor de Grand Slam, cinci ore şi 53 de minute, depăşind duelul dintre Ivan Lendl şi Mats Wilander, în 1988, la US Open, care a durat patru ore şi 54 de minute.

Djokovici, în vârstă de 24 de ani, a câştigat al treilea Grand Slam consecutiv, după Wimbledon şi US Open în 2011.

Sârbul are acum 29 de turnee câştigate, din care cinci de Grand Slam.

Rafael Nadal, în vârstă de 25 de ani, rămâne cu 46 de titluri în palmares, din care zece de Grand Slam.

Te-ar mai putea interesa și
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG 146 din 2026. Economica.net vă arată cele mai importante consecinţe ale......
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru ...
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...