Liderul Cataloniei promite un referendum privind independenţa în 2017

Şeful executivului catalan, Carles Puigdemont, a promis vineri să organizeze, în 2017, orice s-ar întâmpla un 'referendum (asupra independenţei) legal şi cu caracter obligatoriu', în pofida opoziţiei ferme a guvernului central de la Madrid, transmite AFP.
Economica.net - S, 31 dec. 2016, 08:04
Liderul Cataloniei promite un referendum privind independenţa în 2017

În cursul unui mesaj televizat cu prilejul Anului Nou, înregistrat la sediul guvernului regional la Barcelona, Carles Puigdemont, a apreciat că 2017 va fi un an ‘crucial’ pentru viitorul Cataloniei.

‘Noi, catalanii, vom decide liber viitorul nostru prin intermediul unui referendum legal şi cu caracter obligatoriu’, a afirmat el.

Executivul regional a mai încercat să organizeze un astfel de referendum, în 2014, dar în cele din urmă a trebuit să se limiteze la o simplă consultare simbolică, fără valoare juridică, fiind interzisă de justiţia spaniolă.

Circa 2,3 milioane de persoane – dintre cei şase milioane de alegători potenţiali – au participat la consultare. În favoarea independenţei s-au pronunţat şase alegători din zece. În prezent, sondajele arată că taberele se află aproximativ la egalitate.

Madridul a propus să negocieze pe baza unei liste cu subiecte sociale şi economice, dar a refuzat cu fermitate să discute despre un referendum privind independenţa. Un refuz care a fost reiterat vineri de şeful guvernului, Mariano Rajoy: ‘Guvernul nu va autoriza niciun referendum care să implice distrugerea suveranităţii naţionale sau a egalităţii între spanioli’.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...