Ger de crapă pietrele în toată ţara. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Până pe 3 februarie este în vigoare o atenţionare cod galben de ger. Astfel, în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Maramures vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţii şi dimineţii.
Economica.net - D, 29 ian. 2012, 17:13

Săptămâna a debutat cu ger în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime, mai potrivite pentru ceea ce ar fi trebuit să fie minimele la sfârşit de Gerar, se încadrează la amiază între minus 14 şi minus 4 grade, uşor mai ridicate doar în partea de vest a teritoriului.

Ca aspect, contăm pe cer variabil în vest şi centru, unde izolat este prezentă ceaţă cu chiciură. In regiunile extracarpatice însă, meteorologii prognozează înnorări temporare, şi doar pe arii restrânse cad ninsori slabe. În plus, în Dobrogea, Bărăgan şi sudul Moldovei vântul suflă mai viguros, accentuând senzaţia de frig.

În Capitală, ne-am confruntat cu gerul de la primele ore, dar către prânz mercurul a mai urcat în termometre, până spre minus 9 grade.

Nici mâine nu scăpăm de ger, în special dimineaţa. Până la amiaza însă, temperaturile mai cresc, iar maximele din ţară se vor încadra între minus 13 grade în Transilvania, nordul Moldovei şi chiar Lunca Dunarii şi minus 1…minus 2 grade în regiunile vestice.

In est şi sud zărim soarele dar prea puţin, pe când norii prezenţi lasă câţiva fulgi de nea. In vestul şi centrul ţării, vremea este mai însorită şi doar în zori pe alocuri se formează ceaţă asociată cu depunere de chiciură, care se risipeste rapid peste zi.

Şi în Bucureşti, mâine, gerul este neclintit, cerul variabil şi vântul slab, aşa că maxima termică nu trece de minus 10…minus 9 grade la amiază, dupa cele aproximativ minus 20 ale dimineţii.

Miercuri avem parte tot de ger iar maximele zilei sunt asemănătoare cu cele din zilele trecute: minus 15 grade în depresiuni şi în Câmpia Română şi minus 3…minus 2 grade în vestul ţării, zonă oarecum ocrotită de Carpaţi din calea invaziei de aer rece dinspre Rusia. In sud-vest însă, sunt mai mulţi nori pe cer şi izolat ninge slab pe parcursul zilei.

Nici în Capitală nu scăpăm de ger, miercuri. Vor fi cel mult minus 12…minus 10 grade peste zi, după cum anunţă meteorologii, după ce mercurul în termometre scade în zori până la minus 20 de grade.

Te-ar mai putea interesa și
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
România trebuie să mai absoarbă aproape 5 miliarde de euro din granturile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, luni, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, la......
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci și-a menținut vânzările pe plus
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci ...
Exceptând Maspex Romania, producătorul brandului Tymbark, ale cărui vânzări au stagnat, cei mai mari producători de ...
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă se majorează. Asigurarea opţională la sănătate rămâne la 2.430 lei
Noutăţi fiscale de la 1 iulie: salariul minim creşte la 4.325 lei brut. Scade suma netaxată din salariu. Valoarea punctului-amendă ...
Salariul minim pe economie va ajunge la 4.325 de lei brut începând cu 1 iulie 2026 pentru normă întreagă, potrivit HG ...
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Top constructori autostrăzi: Precon, Erbașu și Ozaltin au avut cele mai mai progrese în aprilie
Cele mai mari progrese de pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în luna aprilie pe Autostrada A3 Transilvania, ...