Turcia: Statul Islamic a revendicat atentatul de la Istanbul din noaptea de Anul Nou

Jihadiştii Statului Islamic au revendicat luni dimineaţă atacul armat care a zguduit în noaptea dintre ani clubul Reina din Istanbul, unde au fost ucise 39 de persoane, printre care se numără inclusiv 24 de cetăţeni străini. Atacatorul este încă în libetate.
Economica.net - lun, 02 ian. 2017, 08:33
Turcia: Statul Islamic a revendicat atentatul de la Istanbul din noaptea de Anul Nou

‘În continuarea operaţiunilor binecuvântate pe care Statul Islamic le întreprinde împotriva apărătorului crucii, Turcia, un soldat eroic al califatului a lovit unul din cele mai faimoase cluburi de noapte unde creştinii îşi celebrau sărbătoarea apostată’, afirmă comunicatul organizaţiei jihadiste.

Până în acest moment, liderii turci au evitat să speculeze cu privire la identitatea principalului suspect sau gruparea din spatele atacului armat din Istanbul. Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30, când aproximativ 500 – 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului. 

”Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă… a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou”, declara guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.

Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.

De asemenea, presa turcă l-a găsit pe taximetristul care l-a transportat pe atacatorul necunoscut până la clubul Reina. Acesta din urmă a susşinut că suspectul părea originar din Asia. ”Atacatorul criminal a intrat în clădire cu un Kalaşnikov. Seviciile secrete americane au avertizat în urmă cu o săptămână cu privire la un asemenea incident şi măsuri de securitate au fost luate pentru a evita un atac, inclusiv pe faleză. Şi uitaţi ce s-a întâmplat”, spunea proprietarul clubului Reina, Mehmet Kocarslan.

Martorii au rememorat haosul şi panica oamenilor care încercau să scape cu viaţă din clubul Reina, povestind cum s-au căţărat peste cadavre pentru a reuşi să iasă.

”Tocmai ne găsisem un loc, în apropierea uşii era foarte mult praf şi fum. Apoi au început focurile de armă şi multe fete au leşinat. Ei spun că au murit 35 sau 40 de oameni, dar cred că sunt mai multe victime pentru că atunci când mergeam oamenii se căţărau peste alţii”, a relatat fotbalistul Sefa Boydaş, aflat ţn club în acea noapte.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.

La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.

Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.

De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.

Turcia face parte din coaliţia internaţională care bombordează poziţiile jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemnea, soldaţii turci au lansat la finele lunii august o campanie militară împotriva jihadiştilor din apropierea frontierei cu Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Tesla anunță că va angaja 1.000 de oameni la fabrica sa din Germania
Tesla anunță că va angaja 1.000 de oameni la fabrica sa din Germania
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a anunţat joi că intenţionează să angajeze încă 1.000 de persoane la fabrica sa din Grünheide, lângă Berlin, în încercarea de a......
Ionuț Dumitru (Raiffeisen Bank): Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic comparativ cu aceeași perioadă din 2025, însă aş spune că mai e destul de mult până la sfârşitul anului
Ionuț Dumitru (Raiffeisen Bank): Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic comparativ cu aceeași perioadă din ...
Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic, dacă ne uităm la aceeaşi perioadă a anului anterior, însă mai e ...
Bitdefender, la 20 de ani de la înființare, se apropie de borna de 2 miliarde de lei cifră de afaceri. Numărul angajaților crește anual
Bitdefender, la 20 de ani de la înființare, se apropie de borna de 2 miliarde de lei cifră de afaceri. Numărul angajaților ...
Bitdefender, una dintre cele mai mari companii de IT din România, deținută de familia Măriuca şi Florin Talpeş, a raportat ...
Omanul dă asigurări că viitoarele acorduri privind Strâmtoarea Ormuz nu vor implica o taxă de trecere
Omanul dă asigurări că viitoarele acorduri privind Strâmtoarea Ormuz nu vor implica o taxă de trecere
Ministrul omanez de Externe, Badr al-Busaidi (foto), a cărui ţară împreună cu Iranul sunt riverane Strâmtorii Ormuz, ...