Dubaiul va construi cel mai mare port de agrement din Orientul Mijlociu

Emiratul Dubai a dezvăluit luni un nou megaproiect turistic, ce prevede construirea celui mai mare port de agrement din Orientul Mijlociu, care va avea aproximativ 1.400 de locuri de acostare pentru iahturi de lux, transmite France Presse.
Economica.net - mar, 03 ian. 2017, 17:15
Dubaiul va construi cel mai mare port de agrement din Orientul Mijlociu

”Dubai Harbour” va include, de asemenea, o un port de îmbarcare pentru croaziere şi un terminal ce va putea găzdui 6.000 de pasageri simultan, a anunţat guvernul într-un comunicat.

Dubaiul, unde se află deja deja cel mai înalt turn din lume, Burj Khalifa, a precizat că principala clădire a acestui nou proiect va fi un turn de 135 de metri, ‘Dubai Lighthouse’ (farul din Dubai), dotat cu un hotel şi un loc de observare.

Acest port de agrement va creşte la 4.400 capacitatea totală de primire a iahturilor din emirat, potrivit comunicatului. Acesta va fi construit în cartierul de lux Dubai Marina, aproape de o mare insulă artificială în formă de palmier.

Oraşul-stat s-a plasat de mulţi ani ca o destinaţie de turism şi afaceri între Europa şi Asia, datorită investiţiilor uriaşe în malluri şi reşedinţe de lux. Dubaiul a atras 14,2 milioane de turişti în 2015.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, este pe cale să preia și distribuția din zonă (DEO), va face din......
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...