Răzvan Alexandru Cuc, aviz favorabil pentru postul de ministru al Transporturilor

Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, cu 37 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă şi o abţinere.
Economica.net - mie, 04 ian. 2017, 09:29
Răzvan Alexandru Cuc, aviz favorabil pentru postul de ministru al Transporturilor

În cadrul audierilor din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, respectiv Comisia economică, industrii şi servicii şi Comisia pentru transporturi şi energie din Senat, Cuc a susţinut faptul că România suferă la capitolul infrastructură de transport, cu doar aproape 850 de kilometri de autostradă finalizaţi sau în curs de finalizare.

Cine este Răzvan Cuc, propus la Ministerul Transporturilor

‘Una dintre problemele majore din domeniul Transporturilor este lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate. Avem, la ora actuală, mai puţin de 700 km de autostradă şi mai puţin de 150 km de autostradă în construcţie. Transportul feroviar este şi el într-o degradare accentuată. În cazul transportului maritim şi transportului fluvial, acestea au rămas încă exploatate sub posibilităţi’, a menţionat Răzvan Alexandru Cuc.

Acesta a menţionat că Masteplanul de transport va intra la vot în Parlament în primul trimestru al acestui an, iar în ceea ce priveşte autostrada Piteşti – Sibiu, ‘trebuie finalizate studiile aferente’ pentru a continua proiectul.

Ministrul propus al Transporturilor s-a născut pe data de 4 decembrie 1983. El este licenţiat în economie, la Universitatea Americană, Bucureşti (2002 – 2006) şi licenţiat în drept, la Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Universitatea Hyperion, Bucureşti (2009 – 2012), potrivit site-ului alegeriparlamentare2016.ro.

De asemenea, Răzvan Alexandru Cuc a deţinut funcţiile de: expert, Divizia Pieţe Interne, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) (2006 – 2007); expert asistent, Direcţia Politici Economice, MECMA (2007 – 2010); administrator, SC Pan D’Or SRL (companie de panificaţie) (2010 – 2012); a fost director general, Zona Liberă Giurgiu (din 2012); consilier judeţean PP-DD (2012 – 2016).

Cuc a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, prin decizia premierului Victor Ponta din data de 20 octombrie 2015, ocupând această funcţie până la 30 mai 2016.

Totodată, acesta a fost prim-vicepreşedinte al Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) (2012), a candidat pentru PP-DD la alegerile parlamentare din 2012 pentru Camera Deputaţilor, conform site-ului alegeriparlamentare2016.ro. Secretar executiv PSD Giurgiu (din 2014), purtător de cuvânt la Organizaţia judeţeană PSD Giurgiu.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea Partidului Social Democrat în circumscripţia electorală nr.19 Giurgiu. Este vicepreşedinte ale Comisiei pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor, potrivit www.cdep.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...