Groaznic accident de circulaţie în Vaslui: Şase oameni au murit FOTO VIDEO

Şase persoane au murit, luni dimineaţă, pe un sector de drum european, în apropiere de localitatea vasluiană Bădeana, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei, potrivit Mediafax.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 06:09

Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei. De aceea, poliţiştii merg pe varianta că şoferul ar fi adormit la volan, iar maşina a lovit un ciot de copac de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat.

Cinci persoane au murit pe loc, iar o femeie a fost transportată la spital în stare foarte gravă. Din nefericire, aceasta nu a mai rezistat. Decesul ei a fost confirmat de către medici.

„Victimele au fost găsite pe câmp, în apropierea maşinii răsturnate. Urmează identificarea tuturor persoanelor, acestea fiind, cel mai probabil, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi ţările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franţa şi Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri......
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
Peste 30 de organizaţii care reprezintă sectorul petrolier american, precum şi camere de comerţ federale şi locale, ...
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de "mijloace militare" în Arabia Saudită, apărându-şi ...
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru ...