Firea: Pentru probleme cu deszăpezirea sau energia, sunaţi la 0800.800.869. Brigada Rutieră: Lăsaţi maşinile acasă!

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, joi, că locuitorii Bucureştiului pot suna gratuit la numărul de telefon 0 800 800 869, în cazul în care au probleme cu deszăpezirea ori cu alimentarea cu energie electrică sau termică, în timp ce Brigada Rutieră a Capitalei face un apel ca şoferii să nu folosească vineri autoturismele personale, pentru a se putea deszăpezi eficient străzile. Firea a convocat, joi, comandamentul de iarnă în urma avertizărilor de viscol emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Economica.net - J, 05 ian. 2017, 17:24
Firea: Pentru probleme cu deszăpezirea sau energia, sunaţi la 0800.800.869. Brigada Rutieră: Lăsaţi maşinile acasă!

Gabriela Firea a cerut reprezentanţilor instituţiilor din subordine ca deszăpezirea să se facă unitar.

„Nu trebuie să se observe că în Sectorul 1 se face deszăpezire mai bună şi în Sectorul 6 mai puţin bună. Proba abia acum se va da. Acum este proba în faţa cetăţenilor. Am discutat de acum câteva ore cu Direcţia de Asistenţă Socială, urmează să meargă la oamenii fără adăpost. Nu e de glumit. Se poate ajunge la îmbolnăviri grave sau chiar decese. Vor fi -11 sau -12 grade Celsius. Avem şi un TelVerde pentru modul în care se face deszăpezirea, dacă sunt probleme cu energia electrică sau termică. Acesta este 0 800 800 868 şi este gratuit”, a declarat primarul general al Capitalei.

La rândul ei, Gabriela Băncilă, reprezentanta Admninistraţiei Naţionale de Meteorologie, a spus că va începe să ningă de joi seară.

„După ora 22 intră în vigoare atenţionarea de cod galben. Vântul se va intensifica la peste 50 de kilometri pe oră. De la ora 2.00 vântul va deveni tot mai puternic şi va depăşi 70 de kilometri pe oră. Urmează viscol puternic. Mâine (vineri, n.r.) se va diminua vântul. Vom veni cu o actualizare a prognozei. Cel mai probabil, după ora 15 nu o să mai bată vântul. Vineri vor fi – 4 grade, dar temperatura resimţită va fi de -10. În cursul nopţii vor fi 13 – 14 grade cu minus”, a precizat Băncilă.

Meteorologul a mai arătat că există posibilitatea că stratul de zăpadă să fie de 30 – 50 de centimetri, în locurile mai ferite, în rest stratul de zăpadă urmând să fie de 10 – 20 de centimetri.

Primarul Gabriela Firea a mai cerut poliţiei locale să asigure panourile stradale, astfel încât acestea să nu se desprindă din cauza vântului.

La rândul său, comisarul-şef Florin Catană, reprezentantul Brigăzii Rutiere a Capitalei, a făcut un apel la bucureşteni să nu folosească vineri maşinile personale.

„Ne aşteptăm ca vârful problemelor să fie mâine dimineaţă. Facem un apel către toţi participanţii la trafic să folosească autovehiculele doar dacă este strict necesar. Le recomandăm şoferilor să folosească transportul în comun. Astfel, putem interveni mai eficient”, a arătat Catană.

Prefectul Bucureştiului, Paul Nicolae Petrovan, a spus că prioritatea zero este salvarea vieţilor omeneşti.

„Să nu avem pierderi! Responsabilii să aibă telefoanele deschise pentru a fi contactaţi”, a avertizat Petrovan.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice....
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro
Croissantul pe Bursa de la Bucureşti – Derpan listează pe SMT al BVB prima emisiune de obligaţiuni, în valoare ...
Derpan SA, societate românească specializată în producţia şi vânzarea de croissante, parte din grupul Golden Foods ...