Veniturile lunare ale unei gospodării au fost în medie de 2.972 lei, în T3. Cheltuielile, 2.543 lei

Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au fost de 2.972 lei, iar cheltuielile de 2.543 lei/lună, în cel de-al treilea trimestru al anului trecut, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 10 ian. 2017, 07:54
Veniturile lunare ale unei gospodării au fost în medie de 2.972 lei, în T3. Cheltuielile, 2.543 lei

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul III 2016, în termeni nominali, 1.125 lei pe persoană.

Conform INS, veniturile băneşti au fost, în medie pe gospodărie, de 2.708 lei lunar (1.025 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 264 lei (100 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (60,4% din veniturile totale ale gospodăriilor).

‘La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (21,8%), veniturile din agricultură (3,8%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,8%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%). O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (8,9%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (7,6%)’, menţionează sursa citată.

Cheltuielile totale au fost de 2.543 lei lunar pe o gospodărie şi 962 lei pe persoană şi au reprezentat 85,6% din nivelul veniturilor totale.

‘Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,5%)’, informează INS.

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul III 2016, în medie, 34,9% din consumul gospodăriilor. Băuturile alcoolice şi tutunul au reprezentat 8%.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...