3.000 de oameni vor să se angajeze la fabrica de cablaje auto pe care japonezii de la Sumitomo o deschid la Târgu-Jiu

Aproximativ trei mii de persoane au depus, în cursul zilelor de luni şi marţi, CV-uri pentru a fi angajate la viitoarea fabrică de cablaje auto a concernului  japonez Sumitomo, care urmează să fie deschisă în luna aprilie în municipiul Târgu-Jiu, numărul mare de solicitări fiind peste aşteptările reprezentanţilor societăţii care s-au pregătit iniţial doar pentru 500 de solicitări.
Economica.net - mar, 10 ian. 2017, 15:35
3.000 de oameni vor să se angajeze la fabrica de cablaje auto pe care japonezii de la Sumitomo o deschid la Târgu-Jiu

Reprezentantul firmei care se ocupă de angajarea viitorilor salariaţi, Ion Lupulescu, a declarat că în prima zi de depunere a CV-urile au fost primite peste o mie de astfel de solicitări, iar marţi numărul a crescut până la aproape trei mii, în condiţiile în care fabrica de cablaje oferă doar 500 de locuri de muncă în primă fază, iar până la toamnă vor mai fi create alte 500.

‘Sunt peste 3.000 de CV-uri primite, oamenii mai pot depune până la sfârşitul lunii sau până când cei de la firma de la Severin vor spune că n se mai primesc. Nici măcar gerul nu i-a împiedicat ca să vină să aştepte şi să îşi depună CV-ul în speranţa că vor fi angajaţi. Acum mi-am dat seama de adevărata situaţie a locurilor de muncă din Gorj. Oamenii sunt disperaţi, vor să muncească, sunt dispuşi să facă naveta doar să aibă un salariu decent. Foarte mulţi au venit, nu ne aşteptam să fie depus un număr atât de mare. CV-urile ajung la Severin şi acolo specialiştii le analizează’, a spus Ion Lupulescu.

În luna aprilie a acestui an va începe să funcţioneze fabrica de cablaje auto a japonezilor de la Sumitomo, activitatea propriu-zisă urmând să se desfăşoare într-una din halele de la fosta fabrică de mobilă a oraşului. Investiţia va genera aproximativ 1.500 de locuri de muncă.

‘În luna mai 2017, cel târziu, va porni prima capacitate de producţie care va consta într-un modul care va avea 500 de angajaţi. Am înţeles de la investitor că în final se va ajunge la 1.200-1.500 de locuri de muncă. (…) Singura fabrică de cablaje auto din Gorj va fi deschisă de o companie japoneză care lucrează pentru mărci de autovehicule renumite’, declara, în luna decembrie, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiuni diplomatice la București: Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul MAE
Tensiuni diplomatice la București: Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul MAE
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, și-a anunțat decizia de a îl convoca la sediul ministerului pe ambasadorul rus, ca urmare a deteriorării condițiilor de securitate din zona de frontieră......
Dumitru Chisăliţă (AEI): România intră nepregătită într-o posibilă furtună petrolieră
Dumitru Chisăliţă (AEI): România intră nepregătită într-o posibilă furtună petrolieră
România are nevoie de un comandament energetic şi logistic permanent - un Dispecerat Naţional de Securitate Energetică ...
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
O nouă dronă, a treia în tot atâtea zile, a fost doborâtă duminică dimineaţă în spațiul aerian al României
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că o nouă dronă a fost doborâtă duminică dimineaţă, la ora 10:13, de un avion ...
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Report de peste 8,5 milioane de euro la Loto
Un report de peste 45,12 milioane de lei (peste 8,61 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, duminică ...