Cursurile sunt suspendate până luni la Universitatea Bucureşti. La Medicină, la ASE şi la Agronomie se fac ore

Cursurile sunt suspendate, începând de miercuri şi până luni, la Universitatea Bucureşti, în timp ce la ASE, la Agronomie şi la Medicină studenţii şi profesorii merg la cursuri.
Economica.net - mie, 11 ian. 2017, 09:10
Cursurile sunt suspendate până luni la Universitatea Bucureşti. La Medicină, la ASE şi la Agronomie se fac ore

La Universitatea Bucureşti, din cauza ninsorilor cursurile au fost suspendate miercuri, joi şi vineri. Conducerea instituţiei de învăţământ a anunţat, miercuri dimineaţă, că luni vor fi reluate cursurile la toate facultăţile, conform orarelor.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, miercuri cursurile se desfăşoară normal, după ce luni şi marţi au fost suspendate, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai instituţiei de învăţământ.

Şi la ASE studenţii şi profesorii merg la cursuri miercuri, aici neexistând vreo întrerupere a cursurilor din cauza vremii, în această săptămână.

La Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, miercuri se fac cursuri, după ce acestea au fost suspendate luni şi marţi, în timp ce la Universitatea Politehnica, unde cursurile au fost, de asemenea, suspendate luni şi marţi, nu s-a luat însă o decizie dacă studenţii vor sta în continuare acasă. Reprezentanţii Universităţii au declarat pentru News.ro că urmează să decidă dacă cursurile rămân suspendate.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut, miercuri, că „intervenţia autorităţilor este în forţă” în Bucureşti, pentru deszăpezire, ea sfătuindu-i pe bucureşteni să rămână acasă dacă nu trebuie să ajungă la serviciu sau nu au vreo urgenţă medicală. Firea spune că niciun cartier nu este izolat, că mijloacele de transport în comun au fost suplimentate şi circulă în condiţii de iarnă şi că nu au fost avarii în reţeaua de termoficare, dar că în Sectorul 2 se furnizează agent termic la presiune redusă. Ea avertizează că diseară va fi cod galben de ger în Capitală, iar în week-end va fi ploaie cu gheaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...