Şeful FMI: Zona euro are nevoie de un sistem de protecţie simplu şi clar

Zona euro are nevoie de "un sistem de protecţie simplu şi clar" pentru a restabili încrederea internaţională, a declarat directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, citat de Bloomberg.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 08:46

Oficialul a reluat, în timpul unor discuţii la Forumul Economic Mondial de la Davos, un apel pentru programe mai ample de stimulare a economiei din partea ţărilor din zona euro care au capacitatea de a lua astfel de măsuri.

„Mă pot gândi la una sau două ţări”, a spus Lagarde, într-o aluzie la Germania, care intenţionează să-şi echilibreze bugetul până în 2013, după doi ani de creştere economică puternică.

Lagarde a susţinut, din nou, şi cererea FMI pentru suplimentarea resurselor aflate la dispoziţia instituţiei, pentru a proteja economia globală de efectele crizei din zona euro.

Mecanismul European de Stabilitate, cu resurse de 500 de miliarde de euro, va înlocui, la mijlocul anului, actuala Facilitate Europeană de Stabilitate Financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Ce urmează după eșecul Guvernului Veştea. Ce spun PSD, Bolojan, USR şi AUR
Ce urmează după eșecul Guvernului Veştea. Ce spun PSD, Bolojan, USR şi AUR
După respingerea guvernului Veştea, președintele Nicușor Dan este trebuie să convoace din nou partidele politice reprezentate în Parlament la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de......
Guvernul Veștea a picat la vot în Parlament. Cele mai importante declarații
Guvernul Veștea a picat la vot în Parlament. Cele mai importante declarații
Guvernul Veștea a obținut doar 189 de voturi, față de cele 233 de voturi necesare pentru a putea fi investit. Nicușor ...
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
Până la sfârşitul lunii august trebuie să mai absorbim 5 miliarde de euro din granturile PNRR – Bolojan
România trebuie să mai absoarbă aproape 5 miliarde de euro din granturile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci și-a menținut vânzările pe plus
Afacerile Coca-Cola s-au reîntors sub pragul de 4 miliarde de lei, într-un an în care un singur mare producător din cinci ...
Exceptând Maspex Romania, producătorul brandului Tymbark, ale cărui vânzări au stagnat, cei mai mari producători de ...