Bogdan Badea este noul director de vânzări al eJobs Group

eJobs Group, compania care deţine cea mai mare platformă de recrutare online din România, anunţă numirea lui Bogdan Badea în poziţia de director de vânzări. Din această poziţie, Bogdan Badea va coordona dezvoltarea strategiei de vânzări şi consolidarea parteneriatelor strategice cu clienţii de tip companii.
Economica.net - mar, 17 ian. 2017, 09:50
Bogdan Badea este noul director de vânzări al eJobs Group

Bogdan Badea are experienţă vastă în vânzări şi business development, acumulată în cadrul unor companii româneşti şi multinaţionale, precum P&G, Accace sau Ernst & Young, unde a coordonat de-a lungul carierei echipe, proiecte şi portofolii complexe. În ultimii doi ani, Bogdan a performat în poziţia de Business Development & Strategic Alliances Director la Smartree, unul dintre jucătorii mari din piaţa de externalizare a proceselor de HR. 

Bogdan Badea a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din București şi are un Master în Finanţe Corporative şi Burse de Valori.

Pe termen mediu şi lung, principalele obiective strategice ale echipei comerciale conduse de Bogdan Badea vizează extinderea companiei în segmentul business-to-business (B2B) şi dezvoltarea portofoliului de servicii dedicate acestui segment. Astfel, Bogdan va coordona din poziţia de director de vânzări dezvoltarea strategiei de vânzări şi consolidarea parteneriatelor strategice cu clienţii de tip companii.

„Mă bucur că echipa eJobs a mai adăugat un nou membru-cheie, alături de care vom consolida poziţia de lider a companiei în piaţa de recrutare din România”, a spus Andrei Frunză, CEO la eJobs Group.

“Preiau o responsabilitate importantă, aceea de a conduce o echipă care a avut performanțe foarte bune pe o piață extrem de competitivă. Împreună, vom continua să lucrăm la extinderea gamei de soluții de recrutare inovatoare, care să susţină permanent nevoile partenerilor noştri şi să-i sprijine pe aceştia să-şi atingă propriile obiective de performanţă”, a spus Bogdan Badea, director de vânzări la eJobs Group.

Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesioniști conectaţi la piața muncii şi peste 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul media Ringier România, membru Ringier AG.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tesla anunță că va angaja 1.000 de oameni la fabrica sa din Germania
Tesla anunță că va angaja 1.000 de oameni la fabrica sa din Germania
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a anunţat joi că intenţionează să angajeze încă 1.000 de persoane la fabrica sa din Grünheide, lângă Berlin, în încercarea de a......
Ionuț Dumitru (Raiffeisen Bank): Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic comparativ cu aceeași perioadă din 2025, însă aş spune că mai e destul de mult până la sfârşitul anului
Ionuț Dumitru (Raiffeisen Bank): Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic comparativ cu aceeași perioadă din ...
Deficitul bugetar în primele cinci luni este mic, dacă ne uităm la aceeaşi perioadă a anului anterior, însă mai e ...
Bitdefender, la 20 de ani de la înființare, se apropie de borna de 2 miliarde de lei cifră de afaceri. Numărul angajaților crește anual
Bitdefender, la 20 de ani de la înființare, se apropie de borna de 2 miliarde de lei cifră de afaceri. Numărul angajaților ...
Bitdefender, una dintre cele mai mari companii de IT din România, deținută de familia Măriuca şi Florin Talpeş, a raportat ...
Omanul dă asigurări că viitoarele acorduri privind Strâmtoarea Ormuz nu vor implica o taxă de trecere
Omanul dă asigurări că viitoarele acorduri privind Strâmtoarea Ormuz nu vor implica o taxă de trecere
Ministrul omanez de Externe, Badr al-Busaidi (foto), a cărui ţară împreună cu Iranul sunt riverane Strâmtorii Ormuz, ...