Opoziţia s-a decis să intre în grevă parlamentară

Conducerea PSD a decis să propună grupurilor sale parlamentare ca deputaţii şi senatorii social-democraţi să boicoteze lucrările Parlamentului, fiind permise doar trei excepţii: moţiunea de cenzură, instalarea unui guvern de tehnocraţi sau procedurile de convocare a alegerilor anticipate. O decizie similară a adoptat şi conducerea PNL.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 11:49

„Propunerea adresată parlamentarilor PSD şi ai USL se referă la declanşarea unui protest foarte clar: nu vom participa nici la Birourile Permanente, nici la lucrările în comisii sau plen şi vom reveni doar pentru a vota o moţiune de cenzură, un guvern de tehnocraţi şi pentru procedurile de declanşare a alegerilor anticipate„, a declarat Victor Ponta.

În schimb, parlamentarii opoziţiei vor rămâne fără veniturile presupuse de deţinerea unei funcţii de demnitate publică întrucât Ponta ce cere să nu îşi mai ridice indemnizaţiile. „Atâta timp cât nu participi nici la plen, nici la comisii, nu poţi să iei bani. Nu poţi să nu munceşti şi să iei bani”, a spus liderul PSD.

În cazul în care puterea nu se va dovedi flexibilă faţă de cererea opoziţiei de convocare a anticipatelor, Ponta s-a arătat dispus să prelungească protestul până la finele legislaturii. „Aşteptăm ca vocile raţiunii de la putere să se facă auzite„, a spus Ponta arătându-se însă reticent în ceeea ce priveşte disponibilitatea la dialog a puterii.

La numai câteva ore, liberalii au luat aceeaşi hotătâre. „Activitatea de parlamentar va consta doar în relaţia cu cei din teritoriu, cu cei care ne-au încredinţat mandatul. Acesta este numitorul comun pe care l-am putut găsi şi cu partenerii din USL”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Netanyahu atacă Franţa şi Regatul Unit – Adunarea Generală a ONU
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi ţările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franţa şi Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri......
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
SUA: Reprezentanţii industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
Peste 30 de organizaţii care reprezintă sectorul petrolier american, precum şi camere de comerţ federale şi locale, ...
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
„Situaţia este gravă” – Criză carburanţi. Macron trimite trupe în Arabia Saudită
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi trimiterea de "mijloace militare" în Arabia Saudită, apărându-şi ...
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Italia interzice vălul în şcoli şi limitează la 30% numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa şi niqab în şcoli şi stabileşte un plafon pentru ...